RE: You are the only Exception - Bell Evans - 21 Nov 2011
- Razele plăpânde de soare se răsfrângeau deasupra ei, ca un văl de mătase. Era cald, iar vânticelul suav îi răscolea şuviţele lungi de păr, împrăştiind parfumul dulceag; simţea că trecuse o eternitate de când îl văzuse ultima oara. Ura când pleca cu treburi pentru castel – deşi era conştientă că nici el nu era prea încântat de asta. Se plimba încet, simţind iarba proaspătă sub talpile picioarelor goale; adierile stranii din jurul său o făceau să se simte şi mai ciudat.
Simţi însă două braţe care îi cuprinseră delicat talia; zâmbi instantaneu, întorcându-se. Raizen o ridică în braţele lui, ca pe un copil; poate şi asta era – cu el se simţea un copil care se bucură de fiecare clipă din viaţă. Şi dacă se gândea, întreaga ei existenţă se raporta la el – la nimeni altcineva. El era singurul lucru de care avea nevoie pentru a fi pe deplin fericită; şi nimeni nu ar fi reuşit să-l înlocuiască vreodată. Nu voia să se gândească la asta – nu acum.
Se lăsă furată de adâncimile ochilor lui, mângâindu-i obrajii calzi; simţea cum toate grijile dispăruseră o dată cu sosirea lui. De parcă acum nimeni nu ar fi putut să tulbure liniştea sufletească sau fericirea ce strălucea în interiorul ei.
“-Mi-ai lipsit” şopti Bell, cu o voce mică; îi simţea lipsa în fiecare clipă când nu era cu ea. Iar asta o făcea o cu totul altă persoană. Raizen îi dădu o şuviţă de păr din faţă, făcând-o să se înfioare. Îşi trecu mâinile în jurul gâtului său, privindu-l vioaie. Tânărul chicoti, lăsând-o jos; mâinile lui rămaseră însă pe talia ei. Închise ochii, continuând să zâmbească. Îi simţi buzele peste ale ei în următoarea clipă şi nu mai fu în stare să se gândească la nimic.
Tresări uşor, deschizând ochii; adormise. Îl simţi însă pe Raizen lânga ea, iar asta o linişti. Se întoarse, astfel încât să fie faţă în faţă şi îl privi cu ochii întredeschişi. Se simţea atât de obosită şi totuşi..nu voia să adoarmă din nou.
“-Tocmai am avut cel mai drăguţ vis” murmură ea, cu un surâs mic pe chip. Tânărul o privi puţin nedumerit, dar Bells continuă. “Eram noi doi, bineînţeles. Şi era cald..şi era atât de frumos” sfârşi ea, întreruptă de un căscat. Se cuibări mai bine la pieptul lui, închizând ochii; dar în urmatoarea clipă îşi ridică privirile spre Raizen, puţin ingrijorată. “Annie unde e, pui?” întrebă ea, derutată. Acesta îi făcu semn spre capătul patului, iar tânăra chicoti încet; căţeluşa dormea la picioarele lor, adâncită probabil în lumea propriilor vise . “Te iubesc atat de mult” şopti Bell, luându-i mâna în a sa şi lăsându-şi din nou capul pe pieptul lui. Închise ochii, vrând parcă să memoreze acea clipă pentru eternitate – o veşnicie petrecută alături de el - era tot ce îşi dorea şi tot de ce avea nevoie.
RE: You are the only Exception - Raizen Isildur - 26 Nov 2011
- „Și eu te iubesc, scumpa mea” zise el și o sărută blând pe obraz. „Întotdeuna și pentru totdeuna.”
Se priveau unul pe altul, zâmbind. Era atât de cald și de bine. Întotdeuna visase la asta, iar acum toate visele sale se îndepliniseră. Se simțea mai fericit ca oricând, cu ea alături. O cuprinse mai strâng în brațe și o sărută. Îi atinse ușor chipul cu o mână și spuse:
„Nu mi-am imaginat vreodată că pot iubi pe cineva atât de mult. Mulți oameni visează la asta toată viața lor, iar noi o avem. Uneori nu-mi vine să cred totul e real. E atât de ciudat cum se schimbă lucrurile.. Sunt atât de fericit pui.. și își mulțumesc pentru asta.”
O sărută din nou și își aruncă privirea către fereastră. Fulgi mari de zăpadă coborau ușor din cer. Ningea. Era atât de liniștitor, privea căderea fulgilor de nea, ea îi era alături și era atât de cald. Se simțea desăvârșit. La un moment dat răsuflarea ei se domoli, urmată rapid de a lui. Adormiseră îmbrățișați cu Annie la picioarele lor ținându-le de veghe și iarna bătându-le în fereastră.
|