Tigara care arde

[Desiree Rose Goth]

Astazi se implineste un an de cand postez pe DarkMark
Si nu, nu am facut topicul pentru chestia asta E o poveste noua, nu stiu daca o sa va placa...insa eu sper ca da. (P.s. : Nu ma certati ca e al nu stiu catelea fic X_X)
Povestea e horror, cu cateva chestii supranaturale si psihologice ici pe colo.Asa-zisul rezumat il gasiti pe la finalul postului
So...here we go:

Tigara care arde

Fiecare are motive.
Fiecare are un plan.
ªi oricine o poate face.
E atât de uºor sã ucizi.

Prefaþã

Scrumul þigãrii curge printre degete,
Poate cã voi confunda raþiunea cu uitarea de sine.
Cred cã am murit atunci când am luat fiinþã;
Dar eu nu înþeleg, iar voi nu ºtiþi.
Însã tu aºtepþi sã te strivesc în palme.

Flacãra arde denotând neºtiinþã.
Fumul pluteºte ºi scrumul cade.
Noi ne stingem, ne pierdem…
Murim, din nou ºi din nou.

ªi cãdeam,fiinþã umanã slabã,în acelaºi abis al neºtiinþei…Cãci nimic nu era mai rãu decât sã nu-þi dai seama de cine rãmâne ºi cine se rãtãceºte în teroare…
Mã împingea în prãpastia dintre realitate ºi închipuire.Totul era nãucitor, neînþeles, dar cumva tulburarea era dureros de palpabilã.Frãmântãrile se simþeau negate cu toatã puterea, în toate fibrele trupului lui.
Iar neliniºtea se scufunda , reverbera cu murmure surde ºi în fiinþa mea.
Moartea era tangibilã, prefãcându-mi toate tentativele slabe în purã agonie.Vedeam cum fiecare parte din mine îºi încetinea ritmul, cum bãtãile inimii mele deveneau din ce în ce mai scurte ºi neregulate.Toate acestea în timp ce raþiunea judeca clar, aºteptând momentul final.
Din reflex, degetele mi-au scrijelit cu brutalitate podul palmei, încercând sã prevadã secunda în care se va termina.
Rãspunsul se zvârcolea înnecându-se în propriul lui leº…
ªtii cum e sã anticipezi secunda în care cineva va fi ucis?Ai idee cum viaþa îþi denotã sfârºitul din cauza unei forþe mult mai puternice decât tine?
Însã eu cred cã spiritual are propriile limite nebãnuite…

• Rezumat
  
  Nimeni nu ºtie nimic.Fiecare se afundã în propria lui teroare pragmaticã, într-o tãcere surdã, elucubrantã, aºteptând sfârºitul.Fãrã ca mãcar sã ºtie felul în care se va termina totul…însã de moarte ºi de savoarea sângelui uman vor muri.
  Sunt prinºi în mrejele unui rãzboi neºtiut, în care deznodãmântul este doar unul singur.Vieþile lor se distrug reciproc,în mod iremediabil, cãci nu ºtiu a lupta contra unui inamic nevãzut.
  Tocmai când cred cã au câºtigat îºi dau seama cã doar ºi-au pierdut minþile.Se înfruntã în faþa unicului indiciu: un muc de þigarã încã arzând…