In cautarea inspiratiei

[Victoria Lixandru]

Victoria a incremenit, daca acesta este cuvantul potrivit. Fata i se paru ca este in aceeasi situatie ca ea...sau doar i se parea. Nu prea este ea de fel genul sociabil, dar nici nu tinde sa urasca pe toata lumea. Oricum, nu s-ar putea increde in oricine. Fata asta totusi, era de la Viperini, din aceeasi casa cu ea. Cum de nu o observase pana acum? Simplu: nu prea baga de fel lumea in seama, prefera sa fie ea si cu sine, sa nu se lege la cap cand nu o doare.
De ce a bagat in seama de data aceasta pe cineva? Ii era greu sa recunoasca, dar poate ca avea nevoie sa schimbe cu cineva macar doua cuvinte, iar aceasta fata nu parea ca ceilalti care se straduiau sa o evite, sa o indeparteze. Pur si simplu plictiseala, sau dorinte de a vorbi cu cineva au impiedicat-o sa o ia la fuga , cat mai departe, undeva unde nu ar mai fi nevoita sa o vada pe aceasta fata. Oricum, putina companie nu a omorat pe nimeni, iar daca fata se hotara sa plece, era libera, nu ar fi simtit nici o remuscare, nici un regret. Pur si simplu...dar, cat de simplu este sa comun ici cu cineva, atunci cand nu esti obisnuit cu asta? Pentru Victoria: foarte greu. Nu ar fi problema cu faptul ca nu stie sa se exprime, a primit o educatie foarte buna, de la niste parinti exigenti, care i-au fost st profesori pentru destul de mult timp,doar ca orice ii trecea prin cap i se parea prostesc. Oricum, s-a hotarat sa continue conversatia, in timp ce s-a intors privirea , cu tragere de inima, inspre fata.

-Super...si eu sunt de la Viperini. Ciudat, dar nu te-am remarcat....aaaa...ce faci pe aici? nu pare o zona prea populata.

Se simtea ciudat. Nu regreta, nu se simtea stanjenita, doar ciudat.Ciudat pentru ca a vorbit cu cineva, fara sa fie obligata.Pur si simplu, a vorbit cu cineva.