Removing the ghosts of the past

[Rosalie Vivienne Alden]

Am incercat sa chicotesc la ceea ce imi spunea,insa nu am reusit decat sa zambesc melancolic amintindu-mi cum au fost primele nopti dupa moartea lui Jake: groaznice. Il visam intruna,il simteam aproape,langa mine. Erau momente cand ma trezeam si nu il vedeam langa mine izbucneam in plans si nu ma mai puteam opri o buna bucata de timp. Da,intr-adevar acele au fost cele mai oribile zile,absolut un calvar,atunci nu aveam pe nimeni aproape , langa mine. Nici familia,nici prietenii,nu acceptam nimic si pe nimeni in jurul meu si ce era cel mai rau: nu constientizasem ca Jake pur si simplu nu mai era. Mi-am mutat privirea catre Bell dupa care i-am spus pe aceeasi voce calma,linistita si care ascundea multa suferinta:

"Da,e normal. Daca a fost foarte apropiat de tine... Sa stii ca la inceput si eu credeam ca innebunesc,dar apoi mi-am dat seama ca nu e asa. Pur si simplu l-am iubit prea mult ca sa il las sa plece asa dintr-o data. Nu putea sa devina o simpla amintire imediat dupa ce a murit,nici macar acum nu e o simpla amintire. Este o bucatica rupta din sufletu' meu...!"

Stiam ca ma intelege,de aceea ii povesteam atat de multe lucruri.