If we ever meet again

[Bell Evans]

• Cand toata fiinta ta se lupta cu ultimele puteri sa supravietuiasca..cand bataile inimii iti sunt numarate..cand insusi sufletul se zbate sa se elibereze din inchisoarea corpului..Ce poti sa mai faci atunci? Cum poti sa privesti moartea in fata, fara sa ai tendinta sa o iei la goana si sa te salvezi?! Cum poti sa iti ignori instinctele umane de aparare?
  
  Uite ca poti..
  Lestrange statea in fata ei, privind'o atent; parea sa o cerceteze. Ochii ii poposeau pe chipul livid de spaima, invaluind'o pe cercetasa intr'o privire plina de ura si rautate.
  "-Cine credea ca ne vom intalni tocmai aici?" spuse el incet.
  Realiza brusc ca putea sa o strige pe Rosalie; dar nu avea de gand sa faca asta. Probabil ar fi fost ultimul lucru pe care l'ar fi facut. Nu vroia sa o puna si pe ea in pericol. Spera doar sa nu se intoarca..sa ramana acolo, oriunde ar fi.
  
  "-Nu iti fa griji pentru mica ta prietena" remarca Lestrange; de parca putea sa ii citeasca gandurile. Desi, nu era mare nevoie de asta; expresia plina de groaza de pe chipul ei ar fi putut sa o dea de gol in cel mai scurt timp.
  "-Rosalie" sopti Bell, cu o voce gatuita.
  "-Porrin e si el aici; doar nu credeai ca vin singura" continua Devoratorul.
  Chipul ii fu strabatut de o expresie dezgustata pret de cateva clipe.
  "-..cum a fost in acea noapte in Padurea Interzisa" spuse el, terminandu'si propozitia.