My name is.. Risk.

[Isabella River]

Chapter VIII

Şi ştiţi sentimentul ăla.. băi, cum îi spune ? Hmm, mă rog.

Stăteam cu Sanborn la masa din cantină şi priveam amândoi în gol. Ce prostie. Cum să fim suspendaţi ? Era.. mda, era probabil corect, dar.. Trebuie să recunosc, eu încă nu mă acomodasem cu ideea că acel Hathaway era cel mai bun antrenor.

- E doar vina mea. am spus prinzându-mi faţa în mâini şi închizând ochii.
- Da, este. Mă rog, e şi vina mea.. răspunse sec Will.
- Nu glumesc.. am zis deschizând ochii şi privindu-l grav.

Sesizasem o oarecare notă de amuzament în vocea lui şi asta mă făcea să cred că nu lua nimic în serios. Dar era Sanborn.. ce putem să-i cer ? Nu e ca şi cum era un tip neserios sau ceva de genul acesta, doar că era mereu pus pe glume şi.. bine, îmi amintea de mine, ce-i drept.

- Bun. Şi ce facem ? am întrebat la un moment dat.

Îmi întoarse o privire nedumerită şi am fost puţin surprinsă să observ că şi vocea îi era la fel:
- Ce vrei să spui ?
Am ridicat sec din umeri şi mi-am strâns buzele într-o linie dreaptă.
- Păi nu putem să stăm aici.
Se uită la mine curios şi privirea lui îmi spunea că deja intuia la ce mă gândeam.
- Dă-i drumul, Risk. Îmi dau seama că pui ceva la cale.

L-am privit cu o faţă de căţeluş încercând să par inocentă. Evident, nu am reuşit.

- Ce crezi tu că pun la cale ?
- Orice ar fi, nu e ceva bun.

Am râs la remarca lui şi apoi am redevenit serioasă.
- Bun. Mâine, la 6:00, ăştia vor fi deja în avion. Hercules are locurile pentru pasageri undeva mai în faţă, iar în spate este locul pentru bagaje.
Am început să gesticulez frenetic şi un zâmbet aproape nebun mi s-a întins pe faţă.
- Ştiu şi eu cum arată un avion Hercules, Jane. Treci la subiect.

Simplul fapt că îmi spusese pe numele mic mă făcea să.. ei bine, să tremur. De obicei exista acea „formalitate” puţin dură între noi, dar în acelaşi timp.. prietenoasă.

- Da, păi.. planul meu nebun constă în a ne furişa în spate cu tot cu bagajele făcute şi tot restul şi..
- Ăsta e cel mai prostesc plan pe care l-am auzit vreodată, chiar şi de la tine. râse Sanborn.

- Will. Ascultă-mă, ştiu că vrei să mergi acolo. Şi ştiu că nu vrei să-ţi ratezi prima şansă de a merge într-o misiune reală. Ei nici măcar nu ştiu pe cine lasă aici. Noi ar trebui să fim primii pe listă care să meargă acolo.

Îmi dădeam seama că eram puţin lăudăroasă, dar ăsta era adevărul. Şi pe faţa dură şi amuzată a lui Will s-a aşternut o seriozitate deplină. Şi mai era ceva. Să fie oare.. ? Da ! Dorinţa. Voia, îşi dorea mai mult ca orice să ajungă acolo.

- Mâine.. la 5:00 ar trebui să fim gata, iar la 5:40 să fim deja în spate.
- Păi stai, cu analizele şi dosarele cum facem ? Astea trebuie făcute astăzi, într-o oră.
- Nimeni în afară de colegii noştri şi Christian nu ştiu că am fost.. suspendaţi. aproape că-mi venea greu să pronunţ cuvântul. Deci vom merge cu o oră mai târziu, ca să nu ne întâlnim cu colegii, şi ne vom face dosarele.
- Bun, şi cum le predăm ? În caz că ai uitat, trebuie controlate odată cu paşapoartele şi tot restul.
I-am zâmbit pieziş şi am spus mândră:
- Cred că tu eşti cel ce uită, dragă Will. Dosarele trebuie predate şi controlate după ce ajungem acolo. Iar când ne vom face apariţia.. ei bine, le vom avea la noi.

Will fu luat prin suprindere. Nici nu mă miram, nici eu nu ştiam când mă gândisem la toate astea.
- Crezi că le va fi greu să ne trimită înapoi acasă ? Vreau să spun, dacă nu ne vor lăsa acolo.
- Pentru asta, am zis plină de încredere, dar şi puţin speriat, am alt plan. Dar ne vor lăsa, crede-mă. Nu uita, la 5:00.
Apoi mi-am luat vestonul şi am plecat în grabă..

„Jane.. habar n-ai ce faci..” îmi spuse aşa-zisa „voce raţională” din capul meu.