Pain is my hapiness

[Effy K. Dietrich]

Am început să scriu alt fic, dar promit că mă voi ocupa şi de celălalt. Ştiţi cum e...te loveşte inspiraţia ...şi ce mai lovitură!

Characters:





Începutul
Întunericul acoperea întregul oraş cu vălul său de mătase, dar da preferam să bâijbâi ca o oarbă decât să îi văd chipul mulţumit. Încerca să ascundă de ceilalţi dar eu ştiam adevărul. Se bucura de suferinţa mea, mereu avusese o plăcere imensă în a mă distruge puţin câte puţin, până când nu va mai rămâne nimic. Pentru lucrul ăsta o uram , o uram din tot sufletul. Ea era motivul pentru care mama murise, ea era motivul pentru care tata se lupta acum pe patul spitalului . Şi nu, nu vroiam să ajung ca ei, nu vroiam să devin prada scorpiei ăleia.
Mi-am luat rucsacul pe un umăr pornind cu paşi mici spre staţia de autobuz. Strada era pustie şi chiar mă bucuram, căci nu aş fi putut să dau ochii cu toţi prietenii mei acum. Nu vroiam să mă roage să rămân, de fapt chiar aş fi vrut să mă gonească ca pe un câine. M-am aşezat pe banca din lemn vechi cu ea stând lângă mine. N-au trecut nici cinci minute căci farurile autobuzului luminară strada. Da... trecuseră doar cinci minute, dar pentru mine cinci minute lângă scorpia aia însemna o eternitate. Am oftat lung urcând încet treptele autobuzului şi i-am aruncâncat hoaşcăi o privire plină de venin. M-am aşezat pe unul din scaunele vechi şi ponosite din automobil, după care am deschis geamul. Vipera, care era mama mea vitregă, s-a apropiat de fereastră şi a zâmbit badjocoritor.
,,Mult noroc în junglă!” S-a dat un pas înapoi când motorul autobuzului a pornit iar eu am oftat. Da, chiar dacă acel ,,noroc” venea din partea ei aveam cu adevărat nevoie de el. New York-ul era cu adevărat o junglă, poate chiar cea mai sălbatică.