When love is in excess...

[Ema Snow]

Deci sa inteleg ca nu sunt chiar o cauza pierduta daca dau la psihologie? (ma pasioneaza ideea de o bucata buna de vreme)
Chiar apreciez sustinerea voastra ><
Acum, trebuie sa recunosc ca ce urmeaza nu prea mi-a iesit... Am incercat sa reproduc niste ganduri mai confuze, genul de ganduri care se bat cap in cap... Si nu a mers prea bine

Îngerul blestemat

Mă întind în pat şi oftez. Nu am cum să fug, unde să mă ascund… (Nu vreau)… Şi îmi invadezi mintea. „Clipe dulci, vise abia atinse de vânt…Şi am adormit cu chipul tău în gând…”

Mă scufund în faldurile pline de plăcere. Mă gândesc la tine. „Oare ce face el acum? Oare ce gândeşte? Oare ce simte? Oare… ce simte pentru mine?” Ce să fac? Cum să fac? Greutatea pleoapelor devine obositoare, nu am cum să rezist.

Eşti acolo. Eşti neliniştit. Simt asta. Ştiu asta. Îţi încrucişezi picioarele. Îţi strângi pumnii. Îţi frămânţi degetele. Şi eşti inocent. Pari atât de inocent. Îmi pari atât de inocent. Ca un înger…

Încet, încet, totul revine la normal… pentru tine. Eşti acolo în fiecare zi. Te porţi ca de obicei. Încerc să mă port ca de obicei.

Tu nu ştii. Tânjesc să îţi spun, dar mi-e frică. Niciodată nu m-am deschis cu adevărat. Nu din acest punct de vedere. Mă doare. E o durere fizică să ţin în mine acest secret. Mă înec, mă sufoc. Iar tu eşti tot acolo, nebănuind ceva (cred, dar nu sper). Ca un blestem…

Visez cu ochii deschişi (şi nu numai!). Toţi nervii mei urlă, parcă dorindu-şi să am o săgeată îndreptată spre mine. Dar una pe care doar tu o poţi vedea. Îmi las imaginaţia să zburde. Dar numai atât: imaginaţia. Nu îndrăznesc să-i dau frâu liber inimii. Nu încă. Te văd strângându-mă protector la pieptul tău. Îmi văd degetele urmărind conturul feţei tale. Îţi simt obrazul sub palmă. Şi ochii! Ochii atât de perfecţi şi calzi… Ca ai unui înger…

Eşti pentru mine altceva decât crezi. Eşti compasiune, perfecţiune, căldură, delicateţe, suflet. Eşti tu. Poate că pentru a te avea aproape trebuie să risc să te pierd. Ca un sacrificiu… Ca al unui blestem…

Ca un înger ce-mi eşti şi un blestem ce-ţi sunt! Cuvintele îmi ard buzele. Murmur: „te iubesc!”. Nu, nu am înnebunit.

Încerc să înving forţa şi misterul ce le emani asupra mea. Nu, nu le emani, le dezlănţui. Le dezlănţui în toată forţa, graţia şi minunăţia lor, asupra firavului meu trup, fără ca măcar să ştii… Ca un înger blestemat ce-mi eşti, dar în absenţa căruia nu pot trăi… Oare?


Sper sa va placa