alternating |

[Bell Evans]

• Coridoarele Hogwarts'ului erau scufundate in tacerea specifica unei dimineti monotone de sambata; rareori daca se auzeau cateva voci - parca pierdute si ele in oceanul de liniste - care rasunau din holul de la intrare. Elevi infometati - inca de la prima ora a diminetii.
  Strabatea holul lung si racoros, privind in gol; mersese de atat de multe ori pe acolo incat aproape devenise un cliseu faptul ca ea se intoarse la castel. Ca ea, Bell Evans, nu plecase la Sf. Mungo unde i se promise o cariera de succes. Alesese doar vechiul si batranul Hogwarts. Pentru ca acolo era a doua ei casa; poate chiar una mai primitoare ca prima.
  
  Ofta usor la gandul copilariei sale, invelita intr'un val de ceata a uitarii. Totul trecuse atat de repede; fiecare rasuflare o facea sa se indeparteze si mai mult de acele clipe lipsite de griji si pline de bucurii marunte. Fiecare bataie a inimii o purta spre alte timpuri, spre alte generatii. Aproape simtea cum secundele se tarasc agonizant prin nemurirea timpului in jurul sau, implorand divinitatea sa le incetineasca pasul mortuar.
  
  Se opri brusc in fata unei usi, plecandu'si privirile; un zambet ii fulgera pret de cateva secunde chipul, pentru ca mai apoi sa devina din nou lipsit de expresie. Fusese de atat de multe ori acolo dupa ce el murise..
  Nici acum, dupa doi ani de la moartea lui, nu reusea sa'i spuna numele fara sa simta acel val de durere caracteristic, care ii inunda pieptul si ii pleca intreaga fiinta in fata suferintei. Pentru ca amintirile aveau sa ramana pentru totdeauna acolo, intr'un colt indepartat al mintii si al sufletului.
  
  Puse sovaind o mana pe clanta veche, din alama, si simti aproape imediat raceala metalului; un fior mic ii invalui intreg trupul si o facu sa o apese si sa deschida usa. Scartai puternic, acelasi scartait din trecut, si dezvalui o imagine la care nu se astepta.
  Un tanar mic, slab, cu o pelerina neagra in maini o analiza cu raceala din fata oglinzii. Observa ceata fumurie de pe suprafata rece a sticlei si ofta usor. Ochii albastri nu pierdura nici acest semn de slabiciune, si se mijira si mai mult pe fata trasa, cu pometii bine conturati.
  
  Nu spuse nimic, doar ii intoarse privirea rece si intra in incapere; merse cu pasi usori spre oglinda si privi reflexia aproape dureroasa. Isi vazu propria silueta, plapanda, inalta, cu un chip palid incadrat de suvite lungi de par saten deschis, ondulat, alaturi de cea a lui Hayden. Aceiasi ochi albastri..acelasi par negru, usor ciufulit; acelasi zambet de alta data. Cel mai bun prieten o privea acum din spatele sticlei, cu o urma de vioiciune intiparita pe chipul usor imbujorat.
  Simti cum durerea o cuprinde iar; dar prefera sa isi controleze sentimentele. Era mult prea inchisa in ea ca sa spuna ce simte persoanelor destul de aproape; iar strainului din spatele sau nu era prea dornica sa ii impartaseasca gandurile care ii strabateau in acel moment mintea.