It's our time.

[Melisse Y. Carter]

Fiecare nou elev pica parca in mod egal la fiecare casa in parte. Se ridica alaturi de prietenii ei de la masa Cercetasilor si aplaudara nou-venitii. Melisse statea langa sora sa, relativ aproape de Desiree, noua sefa de casa.
Desi Bell fusese sefa trei ani, nu apucase sa comunice cu ea foarte mult, probabil si pentru ca era cu cativa ani mai mica si diferenta de varsta ii influienteaza pe unii uneori. Spera ca relatia sa cu Desiree sa prinda macar radacini.

Zambi si in sinea sa aplauda pentru toti elevii repartizati, deoarece visul fiecaruia incepea atunci. Mereu se simtea mandra in uniforma Cercetasilor, insa parca la fiecare inceput de an era ceva cu totul diferit. Mandria era parca mai profunda.

Inainte sa mai priveasca inca o data atent noii elevi din anul I, Melisse observa ca jobenul deja plecase de pe scaunul sau normal. Si scaunul disparu. Putea insemna un singur lucru: sortarea a luat sfarsit.