Searching Memories

[Rosalie Vivienne Alden]

Rosalie astepta cu nerabdare intrebarea lui Lily. Desi stia ca in curand ii va spune asa ceva, credea ca nu va mai ajunge niciodata. Ei bine, vremea aceasta pe care unii o detesta, dar pe care ele o iubesc o face pe fosta soimeanca sa se gandeasca la un singur loc potrivit pe timp de furtuna:
"Cred ca aleg Padurea Interzisa!", spuse ea.
Un zambet malefic i se asternu pe chip, la fel si Viperinei. Probabil se gandeau la acelasi lucru: trebuiau sa isi creeze si mai multe amintiri pentru ca dupa mult timp sa isi doreasca sa se intoarca in trecut catre ele.
Se pare ca dupa o buna bucata de timp pe care si-o petrecuse plangand, Rosalie avea din nou ocazia sa rada, sa fie putin mai fericita, cel putin pentru cateva ore minunate. Intr-adevar, faptul ca o vazuse din nou pe Lily ii facuse bine fiindca demult voia sa povesteasca cu ea, au avut parte de o saptamana care a fost indubitabil oribila, cel putin pentru ea asa a fost.
A scuturat din cap alungand vechiile ganduri, gata, erau aici sa se distreze, evident ... intr-un mod diferit, mai ciudat decat restul. S-au oprit in fata padurii uitandu-se una la cealalta , apoi pasira la unison in negura noptii.
Tuna si fulgera insa lor nu le pasa deloc. Desi pareau ca doi copilasi alergand in ploaie, fiindca deja incepuse sa si ploua, era totusi un 'joc' riscant. Se spune ca nu e bine sa te alaturi copacilor cand fulgera, insa pana la urma ce conta? Uneori, Rosalie era ca o felina care putea sa traiasca in salbaticie o zi asemenea unei pume sau a oricarui alt animal nedomesticit. Un zambet amar se descifra pe buzele sale . Asla ii aparu din nou in fata ochiilor ca o umbra fugara care dorea sa ii transmita ceva, insa in zadar. Draga sa puma, Asla , murise cu mult timp in urma, atunci cand murise si Jake, dar asta nu insemna ca in sufletul fostei soimence nu isi mai aveau inca locul. Cea mai mare parte din el erau ei doi, amintirea lor. Cea mai buna prietena. Da, un animal. Si ce? Stia tot ceea ce simteam, stia tot ceea ce gandeam. Ce prieten bun mai facea asta? Si Jake, marea ei dragoste ... Stia ca mereu va ramane asa, desi probabil cu timpul se va indragosti de altcineva. Oricum,nu va mai fi deloc la fel! Gata, parca venisera aici pentru distractie si Lily era langa ea, trebuia sa vorbeasca cu ea, sa rada impreuna. Dar unde era? Cand isi muta privirea in dreapta sa zambi multumita observand trupul slab al Viperinei care astepta ca Rosalie sa spuna ceva.
Ei bine, acum se rusinase putin. Cine stie cat timp a tacut ca o muta.
"Lil!"
Ok,deci intr-adevar fusese destul de mult timp fiindca aceasta observase cum Devoratoarea tresari putin cand i se adresase brusc.
"Ce spui de o bataie cu ... noroi?"
Aceasta se uita mirata la soimeanca, dar imediat insista:
"Haide, nu faci tu asta pentru mine?!", spuse cu acei ochi de catelus care mereu o ajutau la o rugaminte si se pare ca functionase si de data aceasta , desi persoana in cauza era o Viperina.
Nu apucase sa spuna 'multumesc' fiindca Lily ii si pocnise cu noroiul in fata. Daduse inapoi fara sa stea pe ganduri. Da, vor fi murdare din cap pana in picioare la fel ca niste scroafe la propriu, insa de aceea magia era alaturi de ele, de aceea se aflau intr-un loc plin de farmece. Baghetele erau la ele si se puteau curata inainte de o secunda intreaga. Au mai continuat fetele asa un timp, apoi s-au oprit din asta. Lil o curatase pe Rose cu ajutorul baghetei, iar Rosalie ii urma exemplul. Apoi, soimeanca se uita multumita catre cer lasand ploaia sa ii curga pe fata gandindu-se la Jake.
~ Daca ploaia s-ar opri, tu ai veni! ~.
Acest vers ii veni in minte si incepu sa il cante zambind inchizand ochii si urmarind amintirile de acum cativa ani.
Isi deschise ochii find trezita la realitate de un fulger imens care trecu fix deasupra capetelor fetelor. Se uitara una la alta de parca se intrebau: 'Ar trebui sa plecam?', insa ambele cunosteau raspunsul: "Nu!".
Au inceput sa rada brusc, dar nestiind de ce. Oricum - se pare ca dupa o saptamana infernala aveau parte de o zi calma, care le va ramane ca amintire mult timp de acum incolo. Se intalnisera in Sala Mare cam pe la pranz , iar acum era trecut de orele 20:00. Se pare ca timpul nu le era un aliat bun, voiau sa le faca sa plece, insa ele nu se simteau deloc in plus in maretia Padurii Interzise.
"Lily, ador ploaia, tunetul si fulgerul!", murmura soimeanca. Viperina incepu sa rada stiind ca gandea acelasi lucru ca ea.
"Ma simt Zeul Suprem, simt ca pot avea ca simbol fulgerul!", adauga Rosalie de data aceasta strigand cu mainile deschise catre cer in timp ce un fulger se arata din nou in fata lor incercand sa le sperie, dar in zadar. Doar un sarpe care se afla foarte aproape de ele apucase sa plece de acolo. Incepura sa rada din nou. Dumnezeule, ce era cu ele? Ele erau de obicei intelepte sau razbunatoare, dar acum pareau niste copile care se jucau in nisip. Rose nu a mai ras cu o atat de mare pofta de atat de mult timp si cand radea probabil ca o facea din obligatie, din angajament fata de persoana de langa ea. Insa acum era complet diferit: vremea aceasta ciudata o facea sa o ia razna , dar nici macar nu ii pasa. Si avea dreptate sa nu ii pese. Acum cateva ore s-a intrebat daca exista bucurie pentru ea rezervata in aceasta viata si se pare ca da, iar acum nu regreta acest lucru, aceste clipe in care putea sa zambeasca sincer, sa rada cu adevarat. Surase usor , apoi isi muta privirea catre Viperina spunandu-i:
"Deci astazi ma simt atat de bine!"
Incepu sa rada din nou si din nou ...