Screaming and bleeding , and you still wont't hear me

[Effy K. Dietrich]

Me and Lylith Anne Pryie

Elizabeth privi destul de suspicioasă holul lung şi aparent pustiu. Nu era nimic neobişnuit, nimic care să trădeze prezenţa vreunei alte persoane. Dar nu putea fi sigură, aşa cum aflase de-a lungul anilor , aparenţele înşelau.
Cercetă încă o dată coridorul linişitit cu ochii săi albaştrii ca marea, după care înaintă cu grijă. Paşii abia dacă se auzeau, semănând cu loviturile unei picături de apă pe suprafaţa netedă a unei ferestre. Poate suna ciudat, poate părea paranoică mai ceva ca bătrânele de la periferiile unui oraş, dar era noapte şi cea mai mică greşeală putea stârni atenţia vreunui profesor , aducându-i totodată şi minunata ocazie de a vizita sala de detenţie.
Oftă zgomotos şi fără să-şi dea seama se lovi de o armură. Pe lângă faptul că era extrem de dureros să te trezeşti cu faţa lipită de metal, impactul provocare un zgomot metalic infernal, care răsuna de-a lungul holului. Se uită speriată în jur, iar îngrijorarea se accentuă atunci când auzi paşi . Îşi muşcă dureros buzele gândindu-se cum putea să scape de problemele pe care le avea.
Se dădu câţiva paşi în spate lipindu-se de perete. Dar, staţi puţin! Pereţii nu ar trebui sp fie cumva din piatră? Se întoarse ca arsă cu faţa spre locul unde trebuia să fie peretele, dar unde acum se găsea o uşă masivă din lemn. Căscă gura, întrebându-se dacă cumva avea vedenii, dar sunetele tot mai apropiate ale paşilor o aduseră înapoi "pe pământ".
Fără să mai stea pe gânduri deschise uşa, şi la fel de repede o închise. Se uită surpinsă în urma ei, confuză, dar totuşi fericită că scăpase de probleme. Înaintă în mijlocul camerei uitându-se la toate lucrurile din încăpere.
Tresări atunci când auzi iar paşi, de data aceasta din înăuntrul camerei.