All dreams are lost in lies

[Effy K. Dietrich]

După înclinarea discretă din cap a lui Eveline îşi dădu seama că nu o deranjase întrebarea, iar acest lucru o bucura. Îi plăcea să discute cu Eveline, şi s-ar fi simţit tare prost să spună ceva ce ar fi deranjat-o. Nu avusese mulţi prieteni atunci când încă era o Încuiată, şi nu vroia să piardă această prietenie.
Surâse , căci i se părea amuzant. Îşi imagina ce faţă făcuse David, când încălcase o promisiune să îi spună Evelinei, când de fapt ea ştia mult mai multe decât el. Eveline şi David erau din nou fraţi. Happy End putea zice. Dacă ar fi fost într-un film ar fi spus că e un final banal, dar se aflau în realitate. Iar finalurile fericite din realitate îi plăceau.
Se uită o clipă la bufniţa sa, care îşi ascunsese capul după aripă, într-o încercare haioasă de a se juca. Chicoti şi se uită iar la Cercetaşă, şi zări o altă expresie pe chip. De-a lungul anilor învăţase să citească expresiile de pe faţa unui om.
" Vrei să te întorci acasă, nu? " Întrebă ea, deşi deja cunoştea răspunsul.