Behind my eyes

[Ema Snow]

Daca va fi prinsa? Daca e prea tarziu? Daca si iar daca.
Ema se ridica pe canapea, usor panicata, dezorienta de lumina plapanda din jurul ei. In urma cu daoar cateva secunde fugea cat o tineau picioarele. Apoi, realitatea o cuprinse. Atipise. Nu se intamplase nimic grav. Doar un vis. Doar un alt cosmar. Isi aminti ca nu era singura.
" - Bell?" intreba Ema firav, vocea ei abia facandu-se auzita in linistea din sala.
O cauta cu privirea si se linisti cand o vazu pe fotoliu.
Ofta si isi masa tamplele cateva clipe. Ce prostie! Tocmai sarise ca arsa din cauza unei feste a mintii. O intamplare a subconstientului. Subconstientul; cosul de gunoi al mintii. Stia foarte bine ce inseamna, din punct de vedere logic, un cosmar. Si atunci, de ce ii era frica sa doarma si sa dea piept cu plasmuirile mintii ei? De ce nu trecea odata peste, ca sa se poata odihni in voie?
Soimeanca se lasa in materialul moale, rezemandu-si capul de spatele canapelei. Se certa in mintea ei. Era frustrata. Nu era in stare sa faca ceva simplu. Ceva ce nu intelegea, e adevarat, dar ceva simplu. Credea si stia ca nimic din ce au cosmarele nu este real. Si totusi, era nelinistita. Poate ca intr-adevar se va intampla ceva rau.
'Prostii, Ema! E doar in mintea ta!'. Gandul acesta se tot invartea in mintea tinerei fete. Astepta ca ea sa-l indeparteze si se intorcea precum un bumerang, mai puternic si mai demn de luat in serios decat ultima data.
Realiza ca facuse ceva nepoliticos. Intrebase de fosta Cercetasa, desi nu era sigura ca fusese auzita. Vocea Emei era atat de moale in acel moment. Poate ca nu fusese auzita, dar sigur fusese vazuta. Isi ridica capul si se uita la Bell, cercetand si cautand urma unei reactii de dispret. Era oare Ema acum considerata o ciudata?
Zambi timid si scuzator si isi pleca privirea.
" - Imi pare rau" murmura ea delicat. " Nu a fost frumos din partea mea sa adorm. Doar am.. am..."
Doar ce? Ema uita ce vroia sa spuna inainte de a incepe macar ultima propozitie rostita.