Nobody warned you.

[Kendra T. Dawson]

• Kendra privea ganditoarea acea bucata de pergament unde scrisese ceea ce gandise, nu era cine stie dar macar se gandise la parinti sai, le simtea lipsa, oare ce faceau, se gandea la ea? Daca se simt rau? Avea sa fie anuntata atunci, Kendra incerca sa isi alunge acea intrebare din mintea sa, refuza sa creada acele cuvinte. Ii era dor de vremurile cand era un copil si parinti sai mereu langa ea sa o ajute sa o intrbe daca doreste ceva. Chicoti punandu-si mana la gura. Isi aduse aminte cand statea la Peronul 9 si ¾ in primul sau an de scoala si venisera cu ea desi aveau multa munca la acel Minister.
  
  Pe care si acum il ura pentru ca ii indepartase parinti de fiica lor. Ofta trista strangand in mana sa pergamentul. Isi lasa privirea in jos desfacandu-si pumnul, tresari cand isi vazu pergamentul mototlit. Incerca sa-l indrepte cum putea ea. Atunci o auzi pe verisoara sa mai mare cum spune “Aha” fericita ridicandu-si pergamentul in aer. “Pot sa citesc?”intreba Kendra curioasa din fire. Lua usor bucata citind atenta. Dupa cateva minute lasa pergamentul jos, o privi pe Tamara. Ceea ce scrisese acolo chiar era frumos.

Dragi parinti,

Un sentiment ciudat care te face sa plangi cand simti cum ceva iti lipseste o voce care sa tea line din cauza dureri, cineva care sa iti spuna ca te iubeste indiferent de ce ai face, sa simti inima persoanei iubite cand capul tau este lipit de pieptul acele persoane cand o strangi intr-o imbratisare. Acel sentiment se numeste dor. Da. Azi m-a cuprins acest sentiment, lacrimi mi-au curs pe fata numai cand ma gandeam la voi, cand mii de amintiri ma chinuiau, eu mica cerand ajutor mereu,voi nu va plangeati. Cum am avut noroc sa imi fiti parinti? Sunteti viata mea, sufletul meu. Va iubesc pentru ca mi-ati dat viata si ca ma iubit la randul vostru desi uneori puteti fi enervanti, ma pedepsiti dar stiu ca este pentru binele meu. Ca o merit uneori. Imi este dor de voi. Imi lipsiti enorm de mult.

Cu drag a vostra fiica,
Tamara Keyanna.