You're my cup of tea ...

[Aylee L. Lovel]

Aylee sa uita la Cercetasa din fata ei. Nu i se parea ca se schimbase atat de tare. Intradevar, se mai maturizase, daca asa ceva era posibil, ea fiind cea mai matura persoana pe care o cunostea. Fusesera plecate amandoua, o vazuse destul de des. Era ca atunci cand singurul indiciu al mamei despre faptul ca al ei copil a crescut este acela ca nu mai incape in haine. Sau niste liniute trasate cu pixul pe tocul usii, cu cate un numar deasupra. Vladut la un an, la doi, la cinci.
Insa din cate se parea multa lume nu o mai recunostea pe prietena ei. Lume care altadata o adora si vroia sa stea in preajma ei, acum o ocolea, fara sa se uite macar la ea. Desi nu prea se schimbase fizic, avea o alta aura. Iar oamenii, din experienta lui Raven, percepeau mai usor aurele decat un par saten pana la brau sau niste ochi caprui. Dar cum sa ii explice ca schimbarea ei i se datoreaza?
Cum sa ii explice ca daca ea s-ar hotara cum se vede, atunci si ceilalti ar avea o imagine constanta despre ea? Cum sa ii spuna ca, de fapt, nici nu conta cum sau daca o vad ceilalti? Ca tot ceea ce conteaza este cum se vede ea, dar mai ales cum o vad cei dragi. Micuta Viperina, verisoara ei si viata. Desi vroia, nu reusea sa ii spuna nimic din toate astea. Nu era omul cuvintelor. Se putea exprima doar in poezii sau povesti, altfel nu iesea nimic coerent din gura ei.
In schimb se apleca peste masa rotunda si o imbratisa. O imbratisare sincera si calda. Suvitele satene, brunete si pink se amestecara in nebuna imbratisare nebuna si ele. Rose ajunse langa ele si le privi in tacere. Avea o ceasca in mana, probabil chelnerita o acostase inainte de a ase aseza, ca astfel sa nu fie ea nevoita sa se intoarca la ele. Puse cana pe masa si se aseza langa verisoara ei, tacuta, privind-o cu caldura, privind-o cu iubire.