Uncle Noah

[Bell Evans]

• Pete si Steve se uitara instantaneu la Bell; tanara clatina usor din cap, indreptandu'se spre Rosalie.
  "-Fa ceva" mormai Steve. "Esti fata!" continua el, cu vocea plina de panica.
  Fosta cercetasa isi imbratisa cu blandete prietena, batand'o incet pe spate; era bine sa plangi. Te descarcai, lasai toata furia si deznadejdea sa iti iasa din interiorul fiintei. Intregul ei corp se zguduia din pricina suspinele, asa ca cele doua se asezara pe iarba de la marginea stradutei. Baietii erau din ce in ce mai tensionati, iar Rosalie din ce in ce mai agitata. Bell ramase singura calma - macar cat de cat.
  "-Linisteste'te" ii sopti ea, incercand sa o calmeze macar putin.
  
  Stia cum e cand iti pierzi persoana iubita; nu neaparat pentru ca murise, ci pentru ca realizase ca nu mai are rost sa continue o relatie ce parea inca de la inceput mult prea dificila. Iar in legatura cu moartea, era la fel de constienta de prezenta ei ca si Rose.
  Ofta incet, ridicandu'si privirile; imaginea lui Hayden ii umplu mintea, facandu'i gandurile sa o ia razna. Cel mai bun prieten, ucis cu sange rece de Lestrange. Insa nu era momentul sa izbucneasca si ea in lacrimi - nu acum. Probabil Pete si Steve ar fi luat'o la fuga.
  
  Inchise ochii, incercand sa scape de urmele de lacrimi care aparura; insa una ajunse pe tenul ca de portelan, facandu'si loc pana cand ajunse pe umarul prietenei sale. Zambi slab, ridicandu'se. Rosalie se ridica la randul sau, privind'o cu ochii umeziti.
  "-E in regula" murmura Bell, facand o tentativa de zambet.
  Trebuia sa fie tare; macar pentru ea.
  "-Putem mergem" continua fata, intorcandu'se spre cei doi.
  Pete o invalui intr'o privire blanda, iar Steve o aproba usor din cap.
  
  Incepura sa mearga din nou; o luara pe o mica poteca atunci cand ajunsera la capatul stradutei. In curand vazura un crang de copaci inverziti, care imbratisau in mijlocul lor un mic luminis.
  "-Aici e" anunta Pete.
  Glasul lui revertebra printre perdelele de ferigi, facand cateva pasari sa'si ia zborul de pe crengi.
  Privi frumusetea luminii filtrata in cortine transparente de ramurile safirii si simti brusc dorinta de a se pierde in ascunzisurile interzise ale padurii. Un miros de pamant, copaci si muschi, acea mireasma proaspata si veche a codrului, domnea deasupra potecii.