The gorgeous sound of darkness

[Veronique A. Dupont]

• Viperina era socata. I se parea deja prea mult ca un vrajitor sa fie devorator, dar sa mai fie si vampir.....Asta deja suna de necrezut. Pana la urma, cate lucruri putea face un om? Oricate ar fi fost se parea ca Nikolaos se pricepea la toate.
  "Cat timp ai sa ne tii aici? Ce ia de gand sa ne faci?" zise viperina simtind presiunea privirii stapanei asupra strivind-o de perete.
  Nikolaos rase, iar pielea vrajitoarei incepu sa urle de durere. Se simtea ca o arsura puternica, ca un foc a carui flama nu se stingea niciodata. Ronnie inainta un pas, spargandu-i cu propria-i vointa zidul de magie pe care neumuritoarea si-l crease in jurul sau. Nu ii trebui nicio bagheta, nicio magie, ci numai multa dorinta si o doza sanatoasa de nebunie. Nikolaos incepu sa rada din nou, iar viperina se simtea din ce in ce mai slabita. Vrajitoarea se prabusea incetul cu incetul pe podeaua lucioasa acoperita cu covoare persane. Ronnie isi folosi toate puterile pentru a ridica putin privirea, iar ceea ce vazu ii fu fatal lui Nikolaos. In ochii ei se puteau citi nedumerire si frica ca nemurirea sa va ajunge la un sfarsit.
  'Expelliarmus' spuse viperina in gand bazandu-se pe talentul sau de a face vraji non verbale. Bagheta lui Nikolaos sari pe podea, iar stapana incerca s-o recupereze."Avada Kedavra" zise Ronnie satula de jocurile copilei.