Uncle Noah

[Bell Evans]

• Bell apuca brusc paharul cu apa, simtind nevoia sa faca ceva; lua o inghititura mica si il puse la loc. Iar in tot acest timp, Ariadne o urmari atenta. Parea ca ii observa fiecare miscare, fiecare ridicare a pieptului, fiecare rasuflare obosita. De parca rolul ei in viata ar fi fost sa o analizeze pe ea si sa dea raportul cuiva despre intreaga existenta a fostei cercetase. Lucruri ce ii dadeau puternic de banuit lui Bell; avea un presentiment urat, care o facea sa isi doreasca sa se termine cat mai repede lucrurile. Si sa se intoarca la Londra, in bratele familiei.
  
  Simti o dorinta brusca de a'si vedea fratele; de a'l imbratisa si a simti cum toata lumea se opreste in jurul lor. Avea vaga impresie ca nu se vor mai intalni niciodata; si nici macar nu apucase sa isi ia ramas-bun de la ea in dimineata aceea. Cateva lacrimi ii umplura ochii, dar prefera sa lase pe mai tarziu asta. Nu voia sa fie vulnerabila in fata Ariadnei; nu voia sa para slaba in fata nimanui, daca statea mai bine sa se gandeasca. Pentru ca in ciuda faptului ca asa fusese intotdeauna, cei din jur nu aflara niciodata ce simtea. Si era cu adevarat mandra de asta.
  
  "-Ariadne, deci.." murmura Pete, intrerupand tacerea brusc; tresari usor, si ii arunca o privire plina de repros.
  Tanara aproba incet din cap, afisand un zambet vag; era inalta, la fel ca Noah, cu o silueta bine-conturata. Avea paru scurt si un ten bronzat, specific regiunii. S'ar fi mirat daca ar fi vazut o figura palida.
  
  Si totusi, i se parea foarte dubios; singura ruda in viata a lui Tom de care stia toata lumea - mai putin el - era Noah, unchiul sau. Dar nici vorba de o verisoara?! Ce Dumnezeu. Era mult prea ciudat.
  "-Cum de Porrin nu stie de existenta ta?" intreba Bell, aplecandu'se usor peste masa. Isi pironi privirile pe chipul ei, incercand sa o intimideze; insa Ariadne nu paru sa dea vre'un semn ca s'ar fi simtit incomodata. Continua sa o priveasca atenta, cu o expresie linistita intiparita pe chip. De parca intreaga ei existenta s'ar fi rezumat la analizarea tinerei fete de la masa. Devenea patetic; macar de ar fi fost barbat.
  
  Simti cum bataile inimii i se accentueaza, facandu'i simturile sa explodeze. Intreg organismul ii era in alerta, asa ca se ridica si o privi pe Rosalie.
  "-Mm, am niste probleme cu tricoul asta" se planse ea.
  Ce probleme puteai sa ai cu un tricou?! Trebuia sa minta mai bine.
  "-Rose, hai putin pana la baie cu mine.." continua tanara, mai convingatoare de data asta.
  
  Fata se ridica in graba si veni in spatele ei; ajunsera repede in baia micuta de la capatul holului, iar Bell inchise usa dupa ea. Simtea nevoia sa zica cuiva ce avea in cap.
  "-Nu crezi ca e cam ciudat; noi doua inchise intr'o baie?!" mormai Rosalie, amuzata.
  Insa expresia de pe chipul fostei cercetase o facu sa se opreasca.
  "-Ariadne nu exista" sopti Bell. "E Charles" continua ea.
  Rosalie impietri, iar tanara se aseza pe marginea cazii.
  
  "-Cum ti'ai dat seama?" intreba ea, dupa cateva minute.
  "-Dupa gesturi; dupa modul in care se uita atat de atent la mine.." murmura Bell. Erau atat de multe lucruri care pareau comune. Si totusi, credea ca Ariadne chiar era insusi Lestrange.
  "-Haide, Bells. Nu putem crede ca oricine e unul din Devoratorii care vor sa ne omoare doar pentru ca au aceleasi obiceiuri" remarca ea. Insa o bufnitura puternica le intrerupse micuta conversatie.
  
  "-Stiu ca sunteti acolo" se auzi o voce de barbat, chiar din spatele usii. Bell simti cum intreaga fiinta ii cere sa o ia la fuga, dar picioarele nu reuseau sa ii asculte mintea. Iar Rosalie parea la fel de socata si ea. "Chiar credeati ca Tom nu stie de batranul asta? Chiar credeati ca are o verisoara numita Ariadne?! Pentru numele lui Merlin" mormai Lestrange, deschizand usa. Le privi pret de o clipa, dupa care ridica bagheta.