Sweet Dreams

[Bell Evans]

• Simti cum amintirile incep sa ii cuprinda intreaga fiinta in imbratisarea lor de gheata si se ridica; intr'un fel ar fi dat orice sa se intoarca in trecut si sa ramana tintuita acolo. Unele lucruri nu aveau sa revina niciodata. Si ea avea nevoie tocmai de acele lucruri..acele obiceiuri, acele persoane care ii faceau viata mai frumoasa. Simtea cum o parte din fiinta ei avea sa ramana mereu printre ramasitele vietii de dinainte. Pentru ca isi dorea in fiecare minut ca timpul sa se opreasca; ca secundele sa nu se mai tarasca atat de alert prin nemurirea clipei.
  
  Si ramanea din nou singura, invaluita de fantoma trecutului; cei din jurul sau o paraseau rand pe rand, privind plini de speranta catre poarta viitorului. De ce nu putea sa faca si ea acelasi lucru?
  
  Poate pentru ca lasase mult prea multe lucruri nerezolvate; prea multe intrebari lipsite de raspuns si prea multe cautari abandonate. Voia sa se afunde din nou in intunecimile misterelor care alta data constituiau singurul sau scop in viata. Dar acum totul era diferit. De parca ar fi alergat dupa un tren si ar fi realizat mult prea tarziu ca nu mai are nicio sansa sa se urce in el. De parca si'ar fi vazut intreaga viata trecandu'i pe dinaintea ochilor, fara sa'si miste macar un deget ca sa faca ceva. Se simtea inutila, lipsita de orice speranta, de parca ar fi fost o straina intr'o lume cu totul diferita de ce isi dorea ea. O adunatura de oameni reci, lipsiti de sentimente umane, care traiau numai pentru ei.
  
  Un mic suras i se intipari insa pe chip cand isi aduse aminte de chipul lui Nick; zilele petrecute in Aripa Spitalului atunci fusesera poate unele din cele mai frumoase amintiri cu care ramasese. Bucuria surorilor Rose, propria uimire fata de miracolele lumii din jurul sau..era un copil care traia pentru prima data una din miile de experiente noi care ii rasareau in viata. Avea sa ramana cu acele clipe intiparite in faldurile incurcate ale mintii pentru totdeauna.
  
  "-A fost ceva minunat" sopti ea, cu o voce ragusita; simtea cum lacrimile incep sa ii curga pe obraji si le sterse in treacat. Simtea nevoia sa il vada din nou pe Nick..sa vorbeasca din nou cu Helena. Insa ramasese doar Ronnie din grupul celor patru aventurieri. Ronnie si ea; in orice caz, se bucura ca viperina inca tinea la dansa ca la o prietena. Avea nevoie de amicii din trecut. Si nu pentru ca cei noi nu ar fi fost buni; insa erau diferiti. Poate prea schimbati fata de persoanele care isi pusesera o amprenta puternica asupra vietii ei. Persoane pe care nu avea sa le uite niciodata.