Uncle Noah

[Bell Evans]

• Privi inca o data locul unde suferinta ei luase sfarsit; zambi usor si inchise usa in urma ei. Dupa atat de mult timp, simtea ca se facuse dreptate. Ca moartea lui Hayden fusese razbunata. Ca fiecare lacrima si oftat fura rascumparate. Si nu era multumita doar de asta. Stia ca acum Porrin avea sa fie in alera; iar pedeapsa lui era si mai mare. Charles nu traise cu teama ca cineva era pe urmele lui. Nici macar nu murise in chinuri. Insa situatia lui Tomas era cu totul alta. Una preferabila lor si cu totul nefavorabila lui. Era doar o chestiune de timp, daca statea sa se gandeasca.
  
  Ajunsera in sufragerie, unde ii gasira pe cei trei; Pete si Steve pareau traumatizati. Insa batranul Noah continua sa isi serveasca supa deja rece. Ii arunca doar o privire confuza, zambindu'i cu putinii dinti ramasi, iar tanara nu putu sa nu surada la randul sau. Acum totul era bine. Lua un loc langa Pete si cauta paharul cu apa.
  
  "-Ce s'a intamplat acolo?" intreba Steve, cu jumatate de gura; o atinti cu privirile si paru ca avea sa faca asta toata ziua daca nu ii dadea un raspuns; si unul multumitor, pe masura asteptarilor lui.
  
  Fosta cercetasa ridica usor din umeri; ar fi vrut sa spuna Ceva ce trebuia sa se intample de mult timp! insa se abtinu. Nu era chiar mandra de fapta sa. Pana la urma, fusese o viata omeneasca pierduta in joc. Insa nu era prea sigura ca Charles se mai putea numi om dupa cate facuse. Constiinta lui era inexistenta, iar bunatatea sau indurarea deja disparusera. Devenise o epava dupa ce facuse si cele doua horcrux'uri menite sa il tina totusi in viata.
  
  Insa Bell actionase atunci la timp; distrusese primul dintre ele cu Meredith. Il cautase zile intregi prin castel, iar in cele din urma cautarea lor daduse roade. Gasisera micul medalion si reusisera sa'l distruga. Iar in ceea ce priveste inelul din Lacul Negru, il recuperara si pe acela dupa ceva timp. Si il distrusesera chiar sub ochii Devoratorului.
  
  "-Nimic care sa merite povestit" raspunse ea, intr'un sfarsit. Pete ridica o spranceana si isi impreuna mainile pe masa. Parea sa izbucneasca in curand. Nu era insa prea sigura daca avea sa o faca de fata cu Rosalie si Steve, sau atunci cand ajungeau in cort, intre patru ochi. Oricum, era doar o chestiune de timp.
  
  Discutia incepu sa se indrepte spre unchiul Noah, din nou; Rosalie parea sa vrea sa afle daca acesta era sub influenta blestemului Imperio! de putin timp sa de luni bune. Insa batranul parea sa nu isi aminteasca lucruri din ultimii ani. Lucru ce era destul de grav. Asta insemna ca nu aveau sa afle mai nimic de la el. Insa nu aveau sa se dea batuti asa usor. Nu acum, cand razboiul era gata sa se incheie. Pierdusera multe batalii, dar si castigasera cateva.
  
  "-Noah, ne gandeam. Tomas nu te'a mai vizitat in ultima vreme?" murmura Bell, privindu'l cu blandete.
  
  Batranul cazu pe ganduri; nu spuse nimic pret de cateva minute, pentru ca mai apoi sa inceapa sa le povesteasca despre o reteta pe care o gasise in ultimul numar dintr'o revista vrajitoreasca. Era destul de clara treaba. Pana cand Tomas nu avea sa opreasca efectul farmecului, batranul nu le era de niciun ajutor.
  
  "-Noi plecam" spuse Pete, ridicandu'se brusc; ii facu semn fostei cercetase sa'l urmeze. "Ce'a fost in capul tau?" intreba el, privind'o cu repros.
  "-Trebuia sa mai ramanem, poate rezolvam ceva!" raspunse Bell, calma. Nu avea de gand sa renunte asa usor. "Si nu indrazni sa ma judeci. Nu cand nu ai nici cel mai mic habar despre viata mea si motivele pe care acel om, nici om nu pot sa il numesc, ca sa fac ce am facut" continua ea, cu raceala.
  
  Il lasa in urma si incepu sa mearga de una singura de'a lungul stradutei; soarele aproape apunea, iar lumina blanda a amurgului isi intindea itele peste intregul sat. Genele lungi, rosiatice, pareau sa mangaie cu splendoarea lor fiecare fir de praf din aer. Iar uscaciunea luminii se prelingea valurit pe fruntea ei, facand'o sa para o fiinta venita din alte lumi.
  
  Voia sa fie singura; sa se piarda in ascunzisurile interzise ale lumii, sa lase tot in urma, sa fie doar ea. Nu avea de gand sa il asculte iar pe Pete sau pe Steve. Rosalie stia ca nu avea sa vina dupa dansa; trecuse de nenumarate ori prin lucruri asemanatoare, si de fiecare data ii ceruse sa o lase in pace. Poate de data asta avea sa ii indeplineasca dorinta. Uneori era bine sa fi singur, sa te gandesti la propria viata fara cineva alaturi. Sa iei in calcul fiecare detaliu si fiecare greseala facuta. Totul devenea altfel cand nu aveai pe cineva alaturi.