Nimic si din nou nimic.

[John Romulus]

Baiatul o auzi pe fata si se enerva.Cum putea ea singura sa se lupte cu atatea sirene.Mai arunca cateva vraji spre sirenele mai incete acestea fugid in adancuri.Vru sa ii zica ceva viperinei insa in clipa urmatoare observa cu stupoare ca aceasta fuge catre larg.De ce fugea tocmai in directia aia?John stranse bagheta nervos, isi daduse seama.Nu vroia sa fie privit ca un copilas ce are nevoie de protectia cuiva.Se uita in toate directiile si inchise ochii gandindu-se intens la ce ar fi putut sa faca.Eliza era inconjurata de sute de sirene suparate iar el fusese practic lasat balta.
'Asta nu se va termina asa!'
Innota cat de repede putu pana cand ajunse in dreptul unei stanci.Si isi indrepta bagheta catre ea.Daca sirenele ii atacara in locul acela asta nu putea sa insemne decat ca undeva sub ei se afla orasul lor.
''Confringo!''
Portiunea de perete gros in dreptul careia baiatul indrepta bagheta exploda surd si o bucata insemnata de stanca aluneca in abis.In momentul acela sirenele din jurul lui John tipara speriate si toate disparura in adancuri, spre locul in care se astepta ca stanca sa loveasca asezarea lor.Baiatului ii parea rau de gestul sau, sa distruga habitatul unei creaturi magice nu facea parte din comportamentul lui obisnuit, insa viperina fusese inconjurata de chestiile alea.
Baiatul innota iar langa fata de aceasta data punandu-i mana pe umar si uitandu-se urat la ea.
''Trebuie sa ne adapostim acum in una dintre pesteri...cat timp sunt ocupate cu bolovanii aia..''
Incepu sa innoate catre una dintre pesteri.