Unveiling the secrets

[Bell Evans]

• Il privi cu o urma de zambet si dadu usor din cap. Ii dusese dorul prea mult in ultima perioada, asa ca de data asta voia sa petreaca cat mai mult timp cu el. I se paru o idee foarte buna sa plece de la Minister si sa mearga pe Alee; peretii reci si intunecati ai acelei cladiri pareau prea impunatori pentru ei si pentru prietenia lor. De parca fiecare minut petrecut acolo parea destinat unui intuneric morbid si fiecare rasuflare devenea din ce in ce mai rece.
  
  "-Oh, abia astept sa ajung afara; e prea frig aici" se planse ea, strangandu-si pelerina in jurul corpului.
  
  Raizen o privi si surase slab; mereu se plangea ca ii e frig, fie ca era mijlocul iernii sau era intr-o incapere ferita de razele soarelui. Iar Ministerul se afla la cateva nivele bune sub pamant. Avea un organism dubios si poate prea firav.
  
  Tanarul parea adancit in ganduri; nu era prea sigura de ce era in capul lui in acel moment. Erau unele clipe cand chipul lui trada unele emotii si alte momente cand devenea impasibil si imposibil de descifrat. Exact ca atunci. Insa acum exista o urma de concentrare sau tristete ce se citea in ochii lui, daca stateai sa il analizezi. Remarcase asta abia dupa cateva minute bune in care se uitase la el cu atentie. Probabil cei din jur o privira la randul lor nedumeriti - insa era ultimul lucru la care ii statea capul in acel moment.
  
  Traversara in graba holul aproape pustiu si ajunsera in dreptul lifturilor; apasa cu o mana tremuranda butonul rosiatic si astepta. Isi intoarse din nou privirile spre Raizen, cu un zambet inflorit pe chipul palid. Probabil simti ca este privit pentru ca in urmatoarele clipe isi ridica la randul sau ochii din pamant si se uita la ea. Surase - probabil ca reactie la zambetul ei - si o lasa sa intre prima in lift cand usile se deschisera intr-un final.
  
  "-Mi-a fost greu fara tine lunile astea" sopti Bell cand ajunsera in cabina stricata de telefon din fata Ministerului, simtind cum obrajii incep sa-si piarda din paloarea specifica. Timpul trecuse mult mai greu, de parca secundele se tarau inerte prin nemurirea lui. Se simtea intr-o oarecare masura si vinovata pentru ca nu tinuse legatura. Dar acum nu mai conta. Disparura cu un mic pocnet, lasand in urma straduta aglomerata din centrul Londrei.
  
  
  Va urma..