Whatever...

[Isolde du Maurier]

Iar avea o senzatie de nestiinta. Iar se intreba unde e, cine e, ce reprezinta. Lachrymose ura momentele astea, in care melancolia o cuprindea, o ineca. Momente in care isi dorea sa fie alta persoana, sa stie ce cauta, si care e scopul ei in viata. Atunci incepea sa hoinareasca, in cautarea raspunsurilor. Viata ei, care pana atunci fusese doar parintii si rudele, acum se deschidea in intreaga lume. Erau multe lucruri pe care nu le cunoastea, pe care nu le stia. Si totusi, trebuia.
In asemenea moment se gasea ea acum, cand realiza ca este pe Peronul 9 si 3/4. Ce cauta aici? Cum ajunsese aici? Cauta pe cineva? Lumea trecea, nu avea grijile ei. I se parea ca lumea e egoista, nu se gandeste si la ea, un suflet ratacit. Oare pe cine cauta si ce dorea de la viata? Era o persoana asa de mica, intr-o lume atat de mare, uriasa, grotesc de gigantica si rea.
"Ce suntem noi? " se intreba ea.
"Suntem doar uneltele destinului, cuvinte reci si goale dintr-o carte fara sfarsit. Suntem doar niste marionete" venea si raspunsul.
Lachrymose avusese 18 ani in care sa se intrebe, sa cugeteze, sa filozofeze. Era o fire calda si ganditoare. Doar ca avea momente in care isi pierdea constiinta si incepea sa rataceasca, gandind la marile probleme ale vietii.