Arta unei iubiri.

[Scarlett Soul]

Capitolul I

Lara Dahlia

Noaptea trecuta fusese un chin. Nu reusi sa adoarma pana tarziu in noapte, pana tarziu cand in cele din urma cumva se invata cu toate acele voci chinuitoare care ii sopteau lucruri de mult uitate. Pentru prima oara, dimineata era mai bine venita, cu toate ca se simtea inca buimaca de oboseala. Era o usurare sa vada soarele rasarind, in timp ce isi bau cafeaua la masuta din bucataria de vara. Acolo niciodata nu venea nimeni, era intocmai locul potrivit pentru a inspira ultimele minute din amorteala orasului. Prin fereastra deschisa simtea mirosul toamnei si se temea pentru sine. Nu era din acel soi de frici care te facea sa tremuri si sa nu mai stii nimic din ce ai de facut, era mai mult o neliniste, o neliniste pe care avea sa o vindece timpul. Dupa inca o lingurita de zahar, isi dadu seama ca in sfarsit cafeaua era pe placul ei. Nu stia ce sa faca in cele doua ore pana avea sa inceapa viata de liceu, dar stia ca era intr-un loc care o linistea, cu o carte pe care i-o daruise tatal sau inainte sa moara. Isi amintea ca il intrebase ce trebuia sa fac cu ea, dar el ii raspunse doar sa o citesca, sa o citesca cu mare atentie pentru ca avea sa ii defineasca viata. Atunci nu il intelese si pusese aceste vorbe pe seama bolii pe care o avea, dar acum incepea sa vada conturul si altor orizonturi, acelea de care spunea el. Acum insa intelegea si vroia sa ii implinesca acea ultima dorinta. Era deja la a 21-a pagina, secretul era ca tatal ei ii daduse o carte goala. I se parea mai folositor sa o umple fiica sa de vorbe, iar apoi sa o citesca. Era folositor si intr-adevar se simtea Ea acolo, cu toate mastile si gesturile false agatate in cuier.

1 septembrie 2014.

Draga Jurnalule,

Niciodata nu am stiut cum sa incep ceva, dar tind sa cred ca pana la urma nu asta conteaza,
caci lucrurile frumoase nu au un inceput si un sfarsit clar. Astazi ma simt neobisnuit de linistita,si totusi niste mici fluturi mi se zbat in suflet. Vor sa zboare, dar eu ii tin captivi in mine, stii ... vreau si eu sa zbor !Ma tem ca daca le dau drumul, atunci nu voi mai avea cu ce aripi sa imi ating visele. Asta ma sperie. Mult prea tare.

Cu drag,
Lara.

P.S. Bieti fluturi, i-a ucis ploaia !

Cand se uita din nou la ceas, isi dadu seama ca mai avea o jumatate de ora pana avea sa inceapa scoala. Tipic ei. Avea sa intarzie in prima zi de scoala, ce putea sa dea un gust mai bun profesorilor decat asta ? Pasi in graba din bucataria de vara si odata ajunsa in casa incepu sa arunce haine de toate felurile prin camera. In cele din urma se hotari sa imbrace ceva simplu, astazi nu avea chef sa se complice. Se imbraca in graba si incepu sa isi aranjeze parul si sa isi faca machiajul zilnic, nimic mai mult. Conta sa arate bine, conta pentru ea si mai ales conta pentru cei din jur.
Mai erau 10 minute, iar ea inca nu iesise din casa, dar macar nu avea cine sa o certe, cu o mama mereu ocupata sa munceasca si un tata mort, casa era mereu pustie, iar cel mai rau lucru era ca incepea deja incepuse sa se obisnuiasca cu asta.
Partea buna in toata povestea aceasta era ca statia de metrou nu era departe, asa ca daca avea sa se grabeasca un pic putea sa diminueze din intarziere.
08:12.
In sfarsit ajunsese la scoala. O mare de copii asculta discursul directorului, care era acelasi ca in fiecare an. Oarecum il intelegea, adica ce putea sa spuna diferit fata de anul trecut, decat ca le ureaza bun venit tuturor ?!? Asta cu toate ca jumatate din discurs era o minciuna. Uneori o minciuna era chiar acceptabila daca avea un scop bun.
Se apropie de cei care pareau a fi clasa a 9 a si saluta, dar nu auzi sa spuna cineva ceva. Se simtea ca un intrus, insa stia ca nu puteau sa o ignore la nesfarsit, cu toate astease hotari sa se apropie de fata care parea sa fie in randul de cate doi pe care banuia ca il stabilise dirigintele. O salutata timid si auzi acelasi soi de salut.
- Mmmmm buna.
Nu suna foarte politicos, dar nu avea alta varianta, ori asta, ori se exila de buna voie.
- Sper ca nu ti-ai gasit deja o colega de banca, batu ea apropoul.
'Primul venit, primul servit' isi spuse, surazand in gand.
- Nu, veni un raspuns sec.
Acum ca nu cunostea pe nimeni, avea si o colega de banca morocanoasa. Nu era persoana la care sa caute alinare, asa ca se hotari sa fie colega de banca cu ea, dar doar din politete. Avea ea sa-si gasesca si alte prietene. Trebuia.
- Domnisoara ! auzi pe cineva ca o striga. Dupa imbracaminte si felul in care o abordase, putea sa spuna ca era un profesor.
- Cum te numesti si unde iti este uniforma ? continua barbatul, cu aceasi ton de cearta.
- Pentru inceput, Lara. Iar uniforma este ... este ... este.
- Deci domnisoara ...
- Lara, v-am mai spus.
- Aveti grija cum ma abordati, domnisoara.
- Ma numesc Lara.
- Nu aveti ce cauta aici fara uniforma ! Lara sau domnisoara, mie imi e tot una. Daca nu vad uniforma atunci tu nu ai cum sa intri in aceasta institutie publica. Asa merg lucrurile pe aici, domnisoara.
Apoi ii intoarse spatele si pleca. Simtea o furie care avea sa se dezlantuie odata ce cineva avea sa o abordeze.
- Asa face mereu. Tuturor ne spune asa, auzi o voce in urma ei. O manca limba sa intrebe 'Chiar si baietilor ?', dar se abtinu. Avusese destule probleme pentru prima zi de scoala. Parasi incinta scolii dupa care se indrepta tinta spre metrou. Nu mai vroia sa auda nimic. Prima zi de scoala ii lasase un gust amar.

TEXT : Scarlett Soul.

Bun, deci acum trebuie si eu sa va multumesc pentru comentarii. Chiar daca a facut-o si Aylee [].
Sunteti niste cititori geniali. Si fani de elita. :>
Sper sa va placa Capitolul I.
Asteptam pareri. :-)
Tu ce crezi, Aylee ?