Behind my eyes

[Bell Evans]

• Zambi, sprijinindu-si funtea de marginea rece a ferestrei deschise; aerul noptii era ca un intaritor menit sa te tina treaz, indiferent de cat era ora. Adierea plapanda, ca o mangaiere, se prelungea printre perdelele de intuneric dens ce coborau din inaltul cerului impaienjenit de lumini inghetate. Ar fi dat orice sa fie cu el in acel moment.
  
  Isi ridica privirile spre lumina blanda a lunii, care inca poposea pe fundalul cenusiu; orele de la miezul noptii incepura sa ii placa mai mult ca inainte, cand era infricosata de ele. Realiza ca de fapt se maturizase, iar schimbarile nu intarziasera sa apara. De parca si-ar fi lasat intreaga copilarie in urma, pentru ceva nou.
  
  Avea atat de multe amintiri, incat nu era prea sigura daca vor ramane toate intiparite in adancurile mintii; stia doar ca cele mai importante erau mereu acolo, zi si noapte, in fiecare clipa. Si era ciudat ca si cele urate ramaneau - suferinta devenea intotdeauna sentimentul cel mai pronunutat, indiferent ca voiai sa treci peste durere sau nu.
  Ea era acolo, mereu. Iar uneori asta era cel mai rau lucru din viata ei.
  
  Insa acum totul se schimbase; totul devenise altfel. Ajunsese la concluzia ca un om te poate schimba in totalitate. Daca il primesti in viata ta, daca il lasi sa iti fie alaturi, daca il accepti asa cum e. Daca ajungi sa il iubesti pentru ceea ce e si incerci sa nu il schimbi. Si atunci te simti ca si cum ai avea cel mai bun lucru din lume. Si nu ti-ai putea dori nimic mai mult. Un suras inflori din nou pe chipul ei; se intoarse si se aseza din nou pe canapeaua imbatranita.