Un nou inceput

[Effy K. Dietrich]

Nici nu aşteptase ca fata să răspundă şi deja se şi aşezase. Mda, tipic ei; să fie nepoliticoasă fără să vrea. Îşi dădu seama de acest lucru abia după zece secunde după ce se instalase comod. Îşi dădu o palmă uşoară şi se încruntă mustrându-se singură în gând. Poate fata nu dorea să stea acolo, sau poate voia să fie singură. Ar fi trebuit să aştepte răspunsul mai întâi. Apucă mânerul coliviei argintie gata să plece în caz că pe Şoimeancă o deranja prezenţa sa. Spre fericirea ei aceasta îşi dăduse acordul pe un ton destul de indiferent. Nu era cine ştie ce început grandios, dar măcar nu îi spusese să plece. Surâse şters, colţurile gurii abia arcuindu-se şi îşi aşeză pisica lângă ea, care începu să miaune. Clătină din cap amuzată şi o mângâie încetişor pe creştet, după care privi spre fereastră . Trenul se pusese în mişcare.
Abia îşi dădu seama când fata se ridicase şi ieşise murmurând ceva de genul că nu ar vrea s-o deranjeze. Elizabeth deschise repede gura vrând să spună ceva ,dar uşa se închise. Clipi surprinsă de mai multe ori şi se ridică, făcându-i semn lui Lorette să n-o urmeze şi porni imediat după ea. Nu ajunsese prea departe, era doar la câţiva metri de compartimentul pe care-l părăsise.
"Umm... Îmi pare rău dacă te-am deranjat cu ceva, şi... Să ştii că pot pleca, dacă vrei. " Zise Cercetaşa repede, abia oprindu-se o dată pentru a lua aer. Se simţea destul de prost fiind evident că ea era motivul pentru care plecase.