Cea mai frumoasa intamplare

[Christianne Floreine du Val]

Mina ramasese locului,nu putea scoate nici un sunet.Ochii ei albastrii se deschisera de uimire si isi duse mainile la gura."Ce s-a intamplat ?"se gandea ea.Nemaistand pe ganduri si uitandu-se la Darkason cum o privea alerga repede spre lac si intra in el.Nu stia de ce s-a aruncat si ea in apa dar stia ca "el" era acolo.Se duse repede spre el dar dupa caateva momente soimita isi aminti ca ea nu stie sa inoate.Soc!Pe fata Minei incepea sa apara din ce in ce mai mult teama si incepea sa se faca palida.Nestiind cum sa iasa de acolo ea ii intinse mana lui Darkason.Dar ei i se parea ca Darkason era foarte foarte departe de ea asa ca incepu sa dea cu mainile in apa,de teama ca sa nu se innece.Incepea sa se duca la fund."Stiam e-eu ,ingana soimita.De ce m-am aruncat ,d-de ce ?"dar ea stia foarte bine de ce.Pentru el,pentru ca ii era frica sa nu pateasca ceva.NU mai conta daca ea patea ceva,important era ca el sa nu pateasca ceva.Si in in acel moment,in timp ce se ducea spre fund isi dadu seama ,si se uimi si pe ea insasi.EI CHIAR II PLACEA DE EL.Voia acum sa sara in sus din apa,sa se duca la el,sa ii puna mainile in jurul gatului,sa ii simta pielea cea alba si sa ii simta trupul aproape ,dar stia ca nu putea,pentru ca ea se scufunda.Tot ce putea vedea era intuneric,bezna....