I wish that I could save you from the hurt

[Effy K. Dietrich]

• [font=Georgia][i]Deşi preţ de mai multe clipe fusese o linişte de mormânt, Elisabeth avea senzaţia că aude ţipătul cuiva. Nu era unul disperat, nu cerea ajutorul. Auzea un ţipăt al cărei destinaţii era ea. Între pereţii minţii sale uneori bolnave , răsunau extrem de enervante ecourile vocilor tuturor persoanelor care îi spuseseră cândva că este un nimic, că este o molimă pe acest pământ. Niciodată nu le luase în considerare vorbele răutăcioase, urmând mottoul pe care părinţii săi i-l băgaseră pe gât încă din copilărie: " Taci, îndură şi luptă!" Niciodată nu ripostase , nu îi jignise, dar asta nu însemna că toate acele cuvinte n-o afectau. Pierduse foarte multe nopţi gândindu-se le jignirile primite, de fapt încercase , în zadar uneori, să se convingă că nu e aşa.
  Îşi dădu încet mâinile la o parte şi o privi pe Rosalie, uşor surprinsă , şi totuşi bulversată. Ar fi vrut să-i mulţumescă că încearcă s-o convingă că acele două lacrimi nu erau vărsate din cauza ei, dar parcă vorbele nu-i mai ieşeau printre buzele palide. Nu o credea. Ştia foarte bine că acele amintiri dureroare fuseseră aduse în prezent de ea, şi de egoismul pe care îl arăta uneori.
  Şi totuşi nu mai spuse nimic, doar suspină şi se aşeză pe fotoliu. Îşi împreună mâinile pe genunchi şi îşi lăsă iar gândul să zboare departe de acea cameră, peste barierele timpului, în încercarea de scăpa de gândurile negative şi amintirile pe care le crezuse moarte, dar care o bântuiau la fel de dureroase .
  Îşi ridică privirea spre Rose, şi deschise gura uşor surprinsă când aceasta îi ceruse să-i povestească motivul suferinţei sale. Îşi forţă corzile vocale să lase silabele să se împletească în cuvintele alea blestemate, şi în acelaşi timp încercă să câştige lupta ce dura de atât de mult timp , cu trecutul ei. Închise ochii strâns, nemaidorind să vadă nici o culoare, să simtă ceva şi îşi mişcă buzele încet, reuşind în cele din urmă să bolboroseacă ceva cât de cât coerent.
  "La o zi după ce a început anul şcolar, a fost un incendiu acasă şi..." Făcu o pauză lungă în care îi reveni în minte imaginea chinuită a tatălui său, şi o lacrimă rece se prelinse pe obraz " Tatăl meu a fost prins în el..." Se opri brusc, începând să tremure toată şi îşi dădu seama că nu mai poate continua.