This is how I Appear

[Helena Daphne Rose]

Helena incerca sa-si adune gandurile, ritmul batailor inimii sale devenind din ce in ce mai repezi. Se indeperta repede cu pasi mici si imperceptibili in spatele unui stejar mare si se rezema de acesta oftand usor. "E chiar ea. E aici, in padurea lui Dean." gandi fosta cercetasa, ochii de un verde crud stralucind in lumina lunii. Isi acoperi pletele castanii cu gluga pelerinei si asculta cu atentie zgomotele din padure. Se astepta sa auda glasul cristalin si autoritar al lui Ronnie, insa in schimb, o voce masculina spuse hotarat "Ar trebui sa mergem." Pe fruntea inalta a tinerii se forma o incruntatura, analizand din departare situatia. Ah, fusese asa de distrasa de regasirea surorii sale incat aproape uita de cealalta persoana care se afla cu ea. Se consola cu faptul ca cel putin Ronnie nu era singura, nesuportand imaginea ei indurerata intr-un loc pustiu.
Cativa pasi grabiti calcau nerabdatori frunzele uscate de toamna, urmarind un unicorn argintiu ce galopa cu speranta dupa fantoma patronusului Helenei. Stia prea bine ca viperina nu avea sa renunte; de parca a putut vreodata sa o convinga sa nu faca ceva, dar toate sacrificiile si durerile pe care le suportase in tot acel an le facuse pentru ea. Nu putea sa o lase pe mana unui om macabru ca Vania, a carui obsesie cu cele doua surori le omorase intreagul neam Dupont. In sinea ei, suna ca si cum parintii si rudele sale murisera in zadar si isi inclesta pumnii incercand sa stea tacuta. Suportase prea multa furie si mizerie din cauza unui nimic de om.
Se ridica placid, si isi intoarse privirea flegmatica spre directia celor doi.
Probabil ca in adancul sufletului, nu alesese destinatia asta degeaba. Avea o conexiune spirituala prea puternica cu ea incat sa nu o urmeze si sa-i simta strigatele interioare de ajutor si suferinta; sopti vraja, ridicand bagheta ce emana lumina argintie ce contura domol patronusul si astepta cu sufletul la gura privirea uimita a surorii mai tinere.