Back to where we started

[Scarlett Soul]

- Eu nu imi amintesc sa fi facut ceva remarcabil. Am incercat sa traiesc pentru ziua de azi, fara sa ma gandesc prea mult la ceea ce s-a intamplat ieri. Sau ceea ce se va intampla maine. Hoinaresc si eu in rand cu lumea ...
Dupa ce i se stinse vocea, inabusita intr-un suspin profund, Scarlett is relua activitatea initiala. Cand reusi sa iti desfaca si ultimul nastur al paltonului sau negru, zambi multumita, asezand haina pe spatarul unui scaun.
Se intreba uneori daca ii simtise cineva absenta, dar se temea sa afle si raspunsul acestei intrebari, era mai bine asa, in bezna, traind cu convingerea ca cuiva ii pasa de ea, ca cineva o iubea. Ofta incet, aproape neauzit, iar apoi o privi pe Bell. Nu se schimbase mult de ultima data cand o vazuse, era aceasi Bell draguta, mereu amabila si zambitoare. Ce-i drept cu nu prea multa incredere in sine, dar cu toate acestea ... aceasi Bell pe care o iubea atat de mult. Era ceva in ochii aceia, o duritate care nu fusese acolo si inainte, ori asta, ori doar isi inchipuia. Mintea ii jucase feste de multe ori, iar gesturile si mai ales privirile erau greu de interpretat, asa ca nu ar fi de mirare sa nu fie totul asa cum credea ea ca este.

- Si ... chiar asa, voi ce ati mai facut ? rupse Scarlett tacerea, doar de dragul de a spune ceva. Se simtise vinovata pentru curmarea bunei dispozitii de mai inainte, asa ca hotari sa-si pastreze problemele existentiale doar pentru sine. In felul asta era doar ea cea ingandurata, mereu insetata sa afle adevarul, sa faca urmatorul pas si invarta problema pe toate partile inainte de a lua o decizie.

Nu vroia sa admita, dar adevarul era ca nu se simtea tocmai in largul ei, era ca si cum le privea pe fete din spatele unei ferestre de sticla. Vroia atat de mult sa le vorbeasca, dar cuvintele se izbeau de geamul rece. Daca incerca sa ajunga la ele, simtea cum sticla dura ii taia prin piele. Era un sentiment ciudat. Cineva trebuia sa sparga sticla. Dar cine ?!? 'Stiti ... ' isi spuse Scarlett in gand, viata intr-un cerc nu este deloc usoara. Se intreba uneori, printre suspine, daca mai avea rost sa inainteze, oare nu era tot una daca statea in loc sau daca isi taraia picioarele de-a lungul cercului ? 'Voi continua alta data. Voi continua maine. M-A-I-N-E. ' se consola ea, dar intrebarea era de fapt : intr-un cerc exista " maine " ? Nu. Intr-un cerc nu exista decat amintiri pe care calci mereu ca pe soparle.