Late in the night

[Asaki Sayoko]

-Nu. replică. Atitudinea mea are darul de a lăsa impresia asta.

Oftă neauzit. Colege sau nu, prietene sau nu după seara din Hambar, nu avea suficiente motive să-şi ia de-a fira-păr propria istorie pentru a o face pe Rosalie să înţeleagă de ce era ea aşa. Cert eraa că acel fel de a fi nu putea fi "îmbunătăţit". Oricum, funcţionase cu el timp de paisprezece ani şi tot el o adusese la Ochi-de-Şoim. Existau doar trei soluţii: Să o ignore, să o suporte sau să schimbe criteriile de sortare. Varianta cu criteriiile cădea din prima. Nici de ignorat nu poţi ignora pe cineva cu care te întâlneşti în medie de cinci ori pe zi, odată în Sala de Mese, pe urmă fiindcă aveţi amândouă nevoie la baie, apoi pentru că te duci la cursul predat de persoana cu pricina, pe coridor, pentru că ea se duce de unde tocmai vii tu şi, în final, sus, în turn, cu diverse ocazii. Ce să mai spunem de eventualitatea unei escapade nocturne.

Deci n-avea decât să o suporte. Zâmbi.

-Dacă vrei să cotrobăi pe aici, eşti invitata mea. Eu vorbesc atât de puţin din motiv că m-aş putea incrimina singură.