Luna de la miezul noptii

[Aylee L. Lovel]

Deci, se parea ca, mai mult sau mai putin, erau amandoua de acord cu urcatul in turn. Lui Aylee nici nu ii trebuia mai mult de atat. O si lua inainte, neobservand ca amandoua stateau cu ochii in gol. Urca scara dupa scara, incercand sa treaca peste cat mai multe dintr-un pas. Simtea, dar mai ales auzea, pasii Elizei si ai boboacei cu cateva nivele sub ea. Nu putea nega ca simturile mai ascutite decat ale celorlalti o ajutau mult. Nici nu prea mai isi dadea seama ca vede, aude, simte, miroase si gusta mai tare ca altii. Ei i sar fi parut ciudat daca nu ar fi auzit pasii oamenilor desculti care se plimba pe covorul din camera de zi atunci cand e in dormitor. Cei mai multi oameni o considerau pe ea ciudata pentru ca auzea asa ceva. Dar ce conta? Aproape ca ajunsese sus. Urca inca o treapta si pasi in sala rotunda de piatra. Era mare si plin de gauri, goluri ce asteptau sa isi primeasca sticla. Dar toti stiau ca asta nu se va intampla. E mai usor sa vezi stelele daca nu e nimic intre tine si ele.Din pacate, una dintre ferestre era ocupata de un baietel cercetas. Boboc. 'Nu inteleg noua generatie... Sunt atat de mici...' Baiatul, intradevar, era scund chiar si in comparatie cu Aylee, ceea ce era mare lucru.
-Hei puiule, zise ea pe un ton dulce. Nu ar trebui sa fi la masa, cu toti ceilalti?
-Esti Viperina. Nu vorbesc cu Viperinii, zise mandru baiatul cand obsesva cine il strigase. Aylee se indrepta de spate. Vantul se inteti, venindu-i in fata. Acesta ii facu parul sa zboare dezlantuit in jurul capului. Mergand contra vantului, se aproprie de baiat. Acesta isi mentinu privirea ferma, dar se lipi de perete. Ochii albastrii priveau tot mai speriati irisul cenusiu. Acesta incepu sa se deschida la culoare, pana ajunse de un cenusiu aproape alb. Ochii albi, in care de abia se mai zarea pupila parca inghitita de haul alburiu din jur, se asortau perfect cu zambetul criminal ce luase nastere in timp ce isi scotea bagheta neagra din buzunar. Isi lipi palma cealalta de gatul micului cercetas si il ridica dintr-o miscare, fara prea mare efort. Acum, cei doi ochi albastrii priveau cand haul de sub ei, cand fata care ii atarna peste pervaz, avand fata micuta si zambitoare schimonosita intr-un zambet demonic. Tinea bagheta indreptata inspre el, aproape de propriai fata. Dintr-o data, varful acesteia se lumina verde, imprastiind culoarea peste pielea maslinie a lui Raven.
-Hai sa iti zic o poveste... incepu ea pe un ton jos si ragusit, atat de diferit fata de cel folosit anterior. Stiai ca prima persoana din lume care a folosit Adava Kedavra a fost un Viperin? Din acest motiv, vraja se manifesta printr-un jet de lumina verde. Pentru ca ultimul lucru pe care il vezi sa iti aminteasca de Noi. Ultimul lucru la care te vei gandi va fi un sarpe care isi infinge coltii in tine. Sti ce s-ar intampla daca te-as omora si ti-as da drumul? Nimic. Rase pe un ton inalt, atat de diferit fata de cel cu care vorbea.Toti ar crede ca a fost un accident nefericit. Un baietel care s-a jucat prea sus. As putea chiar sa iti privesc parintii in ochi si sa le zic plangand ca ai cazut exact cand am ajuns. Am sarit dupa tine, dar era prea tarziu ca sa mai pot face ceva...
Auzi in spatele sau un strigat de indignare, dupa care simti o durere puternica in antebrat. Scapa bagheta din mana. De durere, il arunca pe baiat inspre scari, pe care le parcurse rostogolinduse. Printesa tasni dupa el. Eliza o privea nervoasa, din nou in forma ei umana. Vantul se potolise in sfarsit, lasandui pletele sa cada libere. Ura camerele rotunde. Nu existau colturi in care sa te ascunzi. Se lasa ca sa alunece pe langa perete. Ateriza langa bagheta de salcie a carui varf inca palpaia slab. Aylee isi supse sangele din gaurile de pe brat. Gustul metalic al lichidului rosu o facea sa isi mai revina. Avea nevoie de asta.