Ratacirea...

[Eliza G. Blest]

Just Slytherins

Era tarziu iar pasarile deja incepeau sa se ascunda in locurile intunecate si calduroase ale acoperiselor caselor sau printre gramezile de frunze uscate ce erau adunate de catre vant , de parca acesta dorea sa faca curatenie in natura . Eliza zambise la acest gand si se lasase sa cada peste o astfel de gramada , speriind mai multe vietati care fugisera ca nebunele pe unde apucau . Rasese isteric si privise melancolica cerul albastrui , ca safirul , ce incepea sa se inchida la culoare odata cu trecerea secundelor . Frigul se atitise de mai mult timp , dar viperina nu ii daduse importanta . Tot ceea ce vedea , credea , auzea , simtea era numai natura .

Nici macar sentimentele oamenilor , vietuitoarelor , sau sunetele ascutite ale acestora nu le mai auzea . Era numai ea si cerul atat . Doua fiinte vagi , nemarginite si lipsite de viata . Cat ii mai placea viperinei sa fie asa . Sa nu mai aiba niciun contact cu lumea reala , ci doar cu cea imaginara , care apartinea numai ei . Pufnise si isi intinsese mainile si picioarele , facand un x frumos , peste acele frunze galbui si rosiatice , trecand printre ele , deranjandu-le forma initiala.