Mostenire de familie [remix...pardon, remake]

[Veronique A. Dupont]

• O ruga pe Freya in gand s-o ajute. Ii era frica de tot ceea ce ar fi putu infrunta pe taramul de dincolo. Nu credea in Iad sau in Rai, dar stia ca lumea nu se termina dupa ce mori. Fusese pana atunci increzatoare in zeii sai, dar nu era sigura ca ar putea suporta o confruntare directa cu acestia.
  Auzi undeva in departate cuvintele Avada Kedavra si-si simtia trupul ca-i arde din interior. Incepu sa sangereze din ce in ce mai tare si stia ca daca ranile nu i se astupau in curand avea sa moara. Nu intelegea de ce corpul sau reactiona la acea vraja pe care n-o efectuase ea, dar stia ca avea mare legatura cu blestemul.
  Il auzi pe viperin, parca din departare, facand niste vraji, dar mintea ii era prea incetosata, iar corpul ii devenea din ce in ce mai usor, ca sa-i dea atentie. Simtea ca zbura undeva in vazduh si pentru prima data in viata sa se simtea libera. Nu mai era nimic care s-o constranga, nicio fantoma a trecutului care s-o bantuie si niciun suflet care sa-i ceara indurarea printre lacrimi.
  'Lasa-ma sa plec' spuse aceasta foarte incet, iar viperinul probabil ca nici n-o auzi.
  Il putea vede ca prin pacla. Ii observa pentru prima data statura mult prea inalta si parul brunet care-i atarna pe umeri. Nu stia ce culoare ii sunt ochii si nici nu i putea vedea. Era fericita din acel motiv pentru ca stia ce spunea, ochii sunt oglindirea sufletului, iar ea nu vroia sa faca niciun fel vreo conexiune cu sufletul acestuia. Nu vroia sa-l tarasca cu dansa in abis.
  Incepu sa-si inspire propriul miros inbatator de voma amestecata cu cel usor metalizat de sange si cu parfumul sau nelipsit de trandafiri. Mirosea a boala. Isi ridica putin capul, inconstienta fiind de ceea ce facea, si privi balta de sange ce se formase sub ea. Isi roti ochii in orbite de cateva ori si apoi se prabusi cu totul pe podea. Era intinsa si nu putea sa-si miste nici macar un deget. Deabia mai putea respira, dar era linstita. Stia ca ceva bun se apropia.
  'Vulnera Sanentur' il auzi pe Salathiel spunand si incepu sa-si simta din nou corpul. Nu putea sa se ridice sau sa vorbeasca, dar fu constienta cand baiatul o apuca incercand s-o ridice. Il simti cum ii apuca mana dreapta pentru a o opri din a-si mai stere bagheta de materialul pantalonilor, lucru pe care-l facuse in tot acel timp fara sa-si dea macar sema.
  'Trebuie sa mergi la un vindecator' zise viperinul, dar Ronnie il ignora. Stia ca nu exista leac pentru blestemul sau si ca nici un vindecator din lumea nu ar fi putut-o ajuta.
  'Mi-e somn' spuse aceasta zambind, neputand inca sa-si miste corpul.
  Se uita in jurul sau fara a-si deplasa capul si observa ca patronusul sau statuse langa ea in tot acel timp. Animalul o privea oarecum mirat. Ii arunca o privire calda si ii promise din ochi ca totul va fi bine.