Ratacirea...

[Eliza G. Blest]

Un zambet frumos , i se asternuse pe chipul palid si senin totodata , acoperit de cateva suvite pe care viperina le dadea la o parte numai printr-o pala de aer scos cu putere dintr-o expirare . Nu putea sa superte asta , dar ce avea sa ii faca . 'Cu exceptia faptului ca ar trebui sa ma tund . ' Se uitase cu mila la varfurile despicate ale catorva suvite si cu greu se abtinuse sa ia un fir si sa traga de celalalt fir ce iesea in evidenta si statea intr-o parte . De obicei , cand se plictisea , facea acest lucru , izolandu-se in acelasi timp de lume si in mintea ei se auzeau numai tipete de durere .

Se ridicase in picioare cu chiu cu vai , se curatase pe roba neagra , de micutele frunze ce se lipisera de ea ca un scai , cate una cazand inapoi la pamant , unde le era locul . Aceasta fapta o durea nespus , dar stia ca nu putea sa aiba grija de atatea frunze . Aceasta era natura iar ea nu putea sa i se impotriveasca . Doar putin .
"Hmm , ce sa fac . Vegetez pe aici , intre frunze , visand aiurea la feline . Cred..." , raspunsese Eliza , incurcata si buimaca .