Arta unei iubiri.

[Aylee L. Lovel]

Capitolul IV

Lara Dahlia

Lara rase si isi dadu ochii peste cap. Era foarte clar pentru ea ce avea de facut. Trebuia neaparat sa isi gaseasca o noua colega de banca, inainte ca actuala sa o schilodeasca. Esther, fata pe care o recrutase in prima zi de scoala, nu se dezmintea de parerea pe care i-o lasase atunci. Avea in continuare acelasi comportament care arata ca nu ii pasa catusi de putin de cei din jur. Desi numele de Esther ii inducea Larei imaginea unei fete in fusta cu carouri, camasa alba si o cruce masiva la gat ce studiaza la o scoala catolica, colega ei de banca era exact opusul. Desi uniforma ii cam restrictiona tinuta, aceasta tot avea o sumedenie de lanturi, bratari si inele, toate cu tinte, cranii, pentagrame, oaste, inimi frante, lame si multe alte semne pe care Lara nu le recunostea. Desi scoala incepuse de numai o saptamana, Esther deja primise mai multe atentionari si vre-o doua bilete verzi, ceea ce insemna detentie. Majoritatea erau pentru nesimtire, limbaj neadecvat si chiar pentru machiaj excesiv...de negru.Dar, lasand toate astea la o parte, Esther avea o voce de inger. Un inger intunecat, dar totusi inger. La prima ora de canto pe care au avut-o impreuna, o lasase pe Lara fara glas. Acesta era motivul pentru care hotarase ca va incerca sa se imprieteneasca cu ea. Nu conta daca Esther era de acord sau nu.
Liceul de arta nu era deloc asa cum se asteptase. Desi Lara era o persoana vesela, care isi facea prieteni usor, la scoala asta i se parea ca toti traiesc intr-un univers doar al lor, ce nu suporta intrusi. Se astepta ca artistii sa fie visatori, dar ceea ce se petrecea aici era ciudat. Parca nici nu se vedeau unii pe altii. Cele mai mari grupuri erau formate din doua persoane. Atat. De departe cel mai ciudat moment era pauza de masa. Desi, ca la orice scoala, elevii erau asezati pe grupuri, nu prea vorbeau intre ei. Adica copilul unu vorbea cu copilul doi, copilul doi vorbea cu copilul trei, ba mai mult, copilul trei vorbea cu copilul unu, dar niciodata nu vorbeau toti trei, la un loc, un subiect comun. Din dorinta de a se apropria de Esther, ajunsese sa stea la masa rockerilor. Tacuta. 'Incep sa fiu ca ei...' Gandul ii fu intrerupt de un clopotel sonor, ce vestea clar ora mesei. Isi lua cartea, caietul si penarul, saluta profesorul si parasi incaperea in graba. Din fericire, sala aceasta era aproape de dulapul ei. Isi arunca lucrurile in el si isi lua din geanta portofelul bleu cu inimi roz. Spera sa o poata ajunge din urma pe Esther.
Intra in graba in sala de mese si, luandu-si o tava, se aseza la rand. Cea pe care o cauta era cu cateva persoane mai in fata. Probabil ca incercase sa scape de ea, dar nu e atat de usor sa scapi de Lara. Randul inainta incet de tot, iar fata isi lua mecanic niste cartofi prajiti si ceva carne. Ca desert alese budinca de ciocolata. Plati si isi lua tava in maini, plimbandu-si privirea prin sala in cautarea unei mari pete negre. O localiza cu usurinta si merse intr-a colo. Chiar langa Esther mai era un loc liber. Mai mult ca sigur ca grupul il pastrase pentru ea, fiind obisnuiti cu prezenta ei neobisnuita in acea gasca. Chiar cand sa ajunga la scaun, un baiat cu parul facut tepi si un tatuaj proeminent pe gat care, din cate putea vedea reprezenta o panza de paianjen cu un paianjen urias, negru, se aseza pe locul ei. Lara se uita la el de parca baiatul tocmai ar fi aterizat de pe Marte. Pentru ca el nu ii intoarse privirea, ea se intoarse inspre colega ei de banca, dar si aceasta se facea ca ploua, de parca ea nu ar fi existat. Lucrul acesta o infurie pe Lara cum putine lucruri reuseau. Ura, ba nu, detesta sa fie invizibila. Acasa asa se intampla, la vechea ei scoala asa era. Nu avea sa permita sa se intample acelasi lucru si aici, unde planuise sa inceapa totul de la zero. Si uite ca singura sa cunostinta din tot liceul acum se comporta de parca ea nu exista si nu a existat niciodata. Lara tranti tava pe masa, dar nu obtinu nici o reactie din partea rockerilor. Isi drese vocea. In continuare nimic. Nervoasa, o lua pe Esther de par si o intoarse cu fata inspre ea. Aceasta o privi cu dispret.
-Nu ma vei trata asa!
-Nu te voi trata nicicum. Tu te ti dupa mine, nu eu dupa tine. Deci, nu am obligatia de a te baga in seama in vre-un fel.
Lara o privi cu ochii holbati. Nu ii venea sa creada ce aude.
-Sti care e diferenta dintre un cal si un rege?
-C-ce? intreba Lara, dezarmata de aceasta intrebare neobisnuita, venita din senin.
-Nu vreau sa aud ceva raspuns de gradinita, gen unul are patru picioare si celalalt doua, sau ca unul e animal, iar celalalt e om. Gandeste-te ca au exact aceeasi varsta, forta si putere. Si atunci ce anume va hotara care dintre ei sta pe spatele celuilalt, conducandu-l printr-o mare de oameni ce il aclameaza si care il va cara pe celalalt in spate?
Lara o privi desconcentrata, neavand nici cea mai vaga idee unde vroia sa ajunga Esther cu intrebarea asta ciudata. Cu coada ochiului observa ca era multa lume care se uita inspre masa lor. Isi infipse picioarele in pamant si privirea in a colegei sale. Nu avea sa dea inapoi. Dupa pauza dramatica, in care, mai mult ca sigur ca nu se asteptase sa primeasca vre-un raspuns, Esther continua.
-Instinctul! zise ea razand. Un ras deloc vesel, mai degraba zeflemitor, observa Lara. Instinctul este cel care il face pe cal sa care si pe rege sa calareasca. Calul are instinctul de a face ceea ce i se porunceste, fara sa opuna rezistenta. Pe cand regele are in sange dorinta de a conduce, dorinta de lupta. El va vrea intotdeauna sa primeasca ce considera ca i se cuvine si va fi mereu dornic sa isi masoare puterile cu ceilalti. Intelegi? Degeaba te ti mereu dupa mine, degeaba incerci sa fi ca noi. Tu vei fi mereu calul, pe cand noi ramanem pe veci regi.
Apoi se ridica si cu un gest teatral isi puse o mana pe umarul Larei.
-Nu e nimic personal. Pur si simplu asa trebuie sa fie. Si cu asta ii puse tava in brate si se aseza la loc.
Lara ramase in picioare, privind-o pe Esther cu ochii mari. Insa aceasta nu parea sa mai aiba nimic de adaugat. In scurt timp, toti ochii curiosi se intoarsera de la ea inapoi la proprile tavi cu mancare. Hotari ca nu avea de ce sa mai stea acolo. Lua directia spre celalalt capat al salii, unde spera ca nu se auzise lungul si destul de jignitorul monolog al rockeritei. Trecu de mai multe mese fara sa se uite prea bine cine statea la ele, fara ca sa caute figuri cunoscute (nu de alta, dar nu prea existau asa ceva), cand auzi o voce in spatele sau.
-Hei scumpo, ce mai face CD-ul meu?
-Ce? intreba ea, rasucindu-se incet pe calcaie. Era a doua oara cand intreba asta in mai putin de cincispsezece minute. Spera ca de aceasta data sa urmeze ceva mai placut decat ultima oara.
Intr-adevar, nu putea spune ca ceea ce vazu era neplacut. Sau placut. Doar era. La masa statea baiatul cu care se certase pe CD-ul Damian Stone, cu cateva saptamani in urma. Se aseza in fata lui si isi puse o mana pe antebratul acestuia.
-Este bine, nu iti fa griji, zise ea zambind si retragandu-si mana. Si este al meu.
-Sa o crezi tu pe asta, zise el razand. Eu l-am vazut primul. Apropo, eu sunt Loras, iar tu esti...
-Eu sunt incantata sa te cunosc, zise Lara, facandu-i strengareste cu ochiul. Moralul ii era din nou ridicat.
-E ocupat locul asta? intreba cineva. Cei doi isi ridicara privirea simultan. Lara incepu sa rada. Pe fata lui Loras inflori, de asemenea, un zambet.

TEXT : Aylee R. Blest.

Buuuun Scuze pentru dublu post X_X dar oricum nu a mai trecut nimeni pe aici de mult timp, ceea ce e tot vina mea dar acum, in sfarsit, v-am adus si capitotul IV, care sper sa va placa si toate alea. Astept(am) comentarii, sugestii, reclamatii, corectari si toata povestea. Daca credeti ca ceva nu e asa cum ar trebui, chiar va rog sa semnalati. In rest,,, citire placuta, daca nu ati facut-o deja siii, atat.