Silence ... or maybe not

[Asaki Sayoko]

-Ai o ţintă bunişoară, zâmbi şatena, apoi auzindu-i replica: Nu ştiu ce te face să crezi că aş rămâne aici... şi pentru sine: "Iniţial, am avut un motiv, dar nu e suficient de important ca să-mi risc integritatea fizică."

Împinse pumnalele înapoi în sandale, recuperă cele trei Shurikenuri - cu al patrulea ratase ţinta şi nu avea timp să-l caute - şi o privi cu subânţeles pe blondă. Mai erau doi acolo şi de asta nu era deloc un moment bun de stat de vorbă.

-Dacă vrei explicaţii, cere-mi-le altă dată, spuse. "De parcă o să ţi le şi dau..."

Apoi, asigurându-se că cealaltă nu rămâne în urmă, Sayoko începu să alerge mai repede ca niciodată. Dar nu de frică. O lua ca pe un "moment de logică", aşa cum spunea Sayuri, prietena ei de acasă, atunci când fără să aibă emoţii de vreun fel, ele trebuiau să ia decizia corectă, sau, mă rog, pe cea mai eficientă în vederea atingerii scopului prestabilit, şi să execute operaţiunile necesare, la rece.