Eclipsa

[Veronique A. Dupont]

• Era pierduta. Pierduta in propriile sale ganduri si dorinte. Nu se mai simtise demult stapana pe sine ca in momentul acela, cu toate ca era controlata de vraja. Puterea pe care o avusese in mainile sale atunci cand invocase dragonul era nemarginita si stia ca ar fi putut distruge sate si orase intregi cu ajutorul blestemului. Stia ca nu ar mai fi fost nimic si nimeni care s-o poata opri.
  Trezeste-te, isi sopti in gand intr-o secunda de luciditate. Il simti pe baiat apucand-o, dar nu era in stare sa reactioneze. Realizase pentru un moment sau doua ca lupta nu se oprise inca si ca el trebuia sa-i infranga pe toti cercetasii de unul singur. Trezeste-te, isi repeta din nou, dar cu toate ca mintea incepea sa i se limpezeasca, corpul parea ca nu doreste sa se deplaseze. Manile si picioarele ii erau amortite si nu i se parea cu putinta sa si le miste din loc.
  Isi inchise pleoapele si incerca sa urmeze pasii pe care-i facea atunci cand isi invoca patronusul. In schimbul unei amintiri feiricite, insa, rememora ultimile amintiri pe care le avea cu parintii sai. Stia ca singurul sentiment care o putea face sa e simta din nou vie era durerea. Vizualiza perfect peretii reci de piatra din Azkaban, lanturile de metal ce le zdrobeau incheieturile parintilor sai si imaginea de disperare ce se citea in ochii acestora. Isi deschise larg ochii si se smulse din stransoarea baiatului. Se duse in fata lui si isi indrepta bagheta catre atacatori. Facu o vraja de protectie puternica pe care o invatase de la unul dintre mentorii sai devoratori si apoi o lua la fuga catre iesirea din teren.