Lost behind faking smiles

[Bell Evans]

• Razele plapande ale lunii coborau in rafale lungi, uscate, patrunzand prin sticla fumurie a geamurilor. Coridorul era scaldat intr-o mare de intuneric, intrerupta pe alocuri de bucati mari de lumina vaga. Pasii ei rasunau in tacerea de o intensitate aproape dureroasa, fiind singurii care tradau increderea nemarginita a linistii. Se simtea ciudat - poate pentru a mia oara in acea zi; fusese ciudat. Fusese singura si avea impresia ca lucrurile o luau razna cand i se intampla asta. Voia doar sa se intoarca inapoi la viata ei si sa lase lucrurile sa decurga de la sine.
  
  Isi stanse mai bine pelerina in jurul corpului, oftand incet; isi tinea bagheta aprinsa, uitandu-se pe unde merge. Podeaua rece, prafuita, parea sa ii primeasca pasii cu resemnare. Cand ajunse la capatul scarilor si incepu sa le coboare avu sentimentul ca cineva o urmarea. Insa se convinse curand ca nu era nimeni - doar rodul imaginatiei.
  
  Cobori treptele din marmura rece, alba, care luceau fantomatic in lumina uscata a baghetei sale; ajunse in cele din urma la parter si arunca o privire in jur. Nu era nimeni - doar imensitatea holului de la intrare si intunericul prezent peste tot. Voia sa intalneasca pe cineva - ar fi fost vesela sa dea si peste Peeves probabil.
  
  Se indrepta insa spre una din usi si atinse incet clanta din metal rece, argintiu; simti un fior mic ce ii cuprinse intrega fiinta, iar apoi o apasa cu grija. Intra in Camera Portretelor si lasa sa ii scape un mic oftat; simti insa in urmatoarea clipa pe cineva in spatele ei si tresari. Nu se astepta sa mai fie cineva treaz la ora aceea tarzie din noapte.