Soldier to my emptiness

[Victor A. Olivier]

• Incepu sa rada cand ii auzi vorbele. Era nebun, trebuia s-o recunoasca, dar se hranea cu nebunia lui si reusea sa se pastreze destul de intreg in asa fel incat sa nu se piarda de tot in ea.
  "Imi pare bine ca am spulberat ideile comuniste despre nebuni pe care le aveai, Lexie."
  Se gandi ca, desi a stat in compania ei pentru doar cateva minute, nu a luat-o peste picior deloc, si nici nu a ingrozit-o cu ideile lui. Asta era bine, pentru un individ care nu petrecuse prea multa vreme in compania cuiva, si care nu stia cum e sa ai prieteni si pe cineva care sa fie dispus sa faca ceva pentru tine, indiferent ce.