i can't get used to it

[Isolde du Maurier]

• Se uita furioasa la copilul de 11 ani care parea batut in cap. Incerca sa se calmeze, dar nu reusi, si il lasa in pace. Daca nu vroia sa inteleaga cat de important era sa invete acea vraja, era problema lui. Iesi din camera, dandu-si seama ca nu mai avea nici un rost sa se chinuie aiurea cu el. Unii chiar nu meritau stresul ei! Insa ce sa-i faci, un amarat de Cercetas niciodata nu putea admite ca avea nevoie de ajutor. Nu-i venea sa creada ca si ea fusese in casa aceea, candva. Trecand pe langa Camera Portretelor, se opri, gandindu-se sa isi salute vechii prieteni din anii studentiei, si probabil si singurii.
  Intra in incapere, fata luminandu-i-se de un zambet imens de placere, se repezi la portretul unui baiat de varsta ei.
  "Buna, Dean! Ma bucur sa te revad", il saluta ea pe brunetul din tablou.
  Toate personajele pictate erau foarte bucuroase sa o revada, si se putea citi asta pe fetelor lor spoite cu vopsea. In spatele ei auzi o voce cunoscuta, si se intoarse, placerea disparandu-i de pe fata, si in locul ei asezandu-se nedumerirea. Privi incurcata la barbatul din fata ei, ramanand nemiscata in mijlocul camerei.