Where I stood

[Bell Evans]

• O masura usor din priviri si zambi in urmatoarele clipe; recunoscu roba cu insemnele Viperinilor si ridica usor o spranceana. Spera doar sa nu prezinte calitatile semnificative ale acelei case; chiar nu avea chef de raspunsuri ironice si priviri aruncate de sus la acea ora - daca se gandea mai bine, prefera sa ignore asemenea comportamente.
  
  Totusi, tanara o salutase asa ca in urmatoarele minute vorbi si ea, cu un glas bland si jos.
  "-Presupun ca ti-e foame" remarca Bells. "Nu cred ca ne cunostem, eu sunt Bell Evans" continua ea.
  
  Astepta raspunsul in timp ce incepu sa mearga prin Bucataria pustie; un grup mic de spiridusi venira in graba spre locul unde se aflau cele doua, aranjandu-si din mers sorturile. Mereu la fel de binevoitori se gandi fosta cercetasa. Se asezara la o masa si fura inconjurate rapid de saluturi pline de respect; Bell ceru o ceasca de ciocolata calda si niste fursecuri. Nu ii era foame - voia doar ceva cald, care sa o ajuta sa doarma. Iar ciocolata nu era niciodata de refuzat.
  
  "-Atat pentru mine" spuse ea, cu o urma de zambet in glas; micul spiridus se indeparta de ea si disparu curand din privirile lor. Cealalta creatura, la fel de mica, ramase in fata viperinei pentru a astepta si "comanda" ei.