Marionette

[Isolde du Maurier]

• Il asculta tacuta, zambind in sinea ei. Ar fi vrut sa tipe, sa-l jigneasca, sa-i spuna fel de fel de lucruri, ca era un prost, si isi pierdea viata. Insa nu, nu avea rost sa se certe cu el in starea in care se afla. Se apropie de el, punandu-i o mana pe umar, si uitandu-se in ochii lui.
  "Nu plec. Pentru ca vreau sa te ajut. Esti atat de destept, insa iti distrugi viata, si stiu cum este sa iti doresti tot mai mult...si mai mult...", incepu ea, intrand parca in transa, privirea fiindu-i fixata undeva in departare. Clatina capul, alungand gandurile si continua: "De ce sa uit de tine cand singurele momente cu adevarat fericite le-am avut alaturi de tine? Meriti mai mult de atat, chiar daca nu pare"
  Ii mangaie obrazul, dandu-si seama ca nu va putea sa-l schimbe, decat cu foarte multa munca, iar ea nu-si dorea deloc asta. Nu avea de gand sa mai incerce sa schimbe pe cineva, iar pe Sasha, chiar si cu momentele lui de nebunie, nici atat. Scoase alta sticluta ca cea precedenta din buzunarul pantalonilor, uitandu-se cu ochii ei mari si caprui la el, in ei citindu-se speranta si tortura. I-o intinse, soptindu-i:
  "Nu e o otrava. O sa anihileze efectul drogurilor si alcoolului. Ultima sansa sa-ti arat cum sa traiesti. Te rog, ia-o. Pentru mine"
  Vocea i se franse, si ochii i se umezira. Nu vroia sa se roage de el, iar daca asta era alegerea lui, nu mai putea s-o schimbe.