Marionette

[Isolde du Maurier]

• Isi dadu o palma peste frunte cand vazu continutul sticlutei aruncat din nou pe jos. Se supara pe el, dandu-si seama ca era numai vina lui pentru starea in care se afla. Se dadu la o parte, asteptand sa-si revina, si se aseza pe o banca, cu un picior peste celalalt, uitandu-se ingrijorata la manichiura perfecta. Brusc, totul se cufunda in bezna, si nu mai reusea sa distinga nimic. Isi scoase bagheta, soptind "Lumos", si il urmari pe Sasha cum pleca. Nu-i venea sa creada ca uitase de ea. Se incrunta, ridicandu-se de pe banca, si reaprinzand felinarele. Vroia sa fie lumina, nu se putea scalda in intuneric, ingerii cazuti tind tot spre lumina, indiferent cat de adanciti ar fi in bezna si durere.
  Trecu pe langa el, fara sa-l bage in seama, si o lua inainte, mergand tantos si increzut. Nu avea de gand sa-l mai tulbure daca nu-i placea compania ei, chiar daca in trecut ii daduse altceva de inteles. Oricat de tare o durea asta, trebuia sa invete ca oamenii nu au mereu nevoie de ajutorul ei. Isi dadu jos caciulita pe care o avea, dandu-si seama ca el inca nu-i vazuse parul blond roscat, care i se colorase din motive nebanuite si fara sa-si dea seama cand, sperand ca asta o sa-i atraga atentia. Continua sa mearga tacuta, sperand sa ajunga intr-un loc mai cunoscut.