Marionette

[Isolde du Maurier]

• Ii auzi pasii in spate, si continua sa mearga, pana cand isi simti umarul prins si fu nevoita sa se intoarca. Il asculta, zambind, si se apropie de el, imbratisandu-l.
  "Mi-a fost dor de tine, prostule!", ii spuse pe un ton glumet, fara a avea intentia sa-l jigneasca. Insa trebuia sa recunoasca ca era, din moment ce isi gasea refugiul in niste chimicale produse de incuiati. "De ce sa-mi fie frica de intuneric si de singuratate? Nu stiai, m-am casatorit"
  Facu o pauza, zambind, si ii observa reactia, continuand: "Sunt casatorita cu propria singuratate". Se uita la par, luand o suvita intre degete si ii spuse, pe un ton enervat si totodata misterios: "S-a colorat singur, cand ma aflam in camera portretelor cu Carsten"
  Daca nici acum nu il facea sa fie interesat de ea, atunci renunta si il declara o cauza pierduta. Isi daduse seama de mult ca il iubea, mai mult decat orice pe lumea asta, insa nu il putea forta sa fie alaturi de ea, sau sa ii intoarca dragostea.