I'll never be your perfect model of imperfection

[Effy K. Dietrich]

Liz urmărise intrigată şi îngrijorată cum expresia fetei se schimbă din secundă în secundă. Pentru o clipă fusese din nou încrezătoare şi o privise cu hotărâre pe cercetaşă, apoi revenise din nou la starea de frică şi dezamăgire. Se încruntă şi o privi într-un mod ciudat pe Karlie. Ceva îi părea în neregulă, ceva sigur o deranja. Voia să o ajute pe colega sa, voia să-i readucă zâmbetul pe buze, dar nu ştia cum. De fapt nu ştia nici măcar ce o făcuse atât de instabilă. Poate era ea de vină, poate spusese sau făcuse ceva greşit, deşi oricât căuta în memorie nu găsea nici o indiciu care să-i trădeze vinovăţia nu găsea.
Liz o prinse imediat de mână atunci când aceasta încercase să plece. Îi adresă o privire blândă şi înţelegătoare şi îi şterse lacrima ce-i ardea obrazul. Nu o cunoştea de mult timp , dar nu suporta s-o vadă aşa. De fapt nu agreea deloc să vadă pe nimeni în acea stare. Îi amintea de ea, cu nu foarte mult timp în urmă. Ştia că prin astfel de situaţii nu se poate trece cu superficialitate, avea nevoie să se descarce, să vorbească cu cineva. Liz o cuprinse cu braţele trecându-şi cu delicateţe degetele peste creştetul capului acesteia.
"Doar nu crezi că te voi lăsa să pleci în halul ăsta, nu?" Murmură aceasta cu un mic surâs amuzat pe buze.