Where the lonely ones roam

[Bell Evans]

• Auzi intrebarea retorica a lui Carsten si se intoarse spre el, in acelasi timp cu mai multi elevi din incapere. Acesta realiza in cele din urma ca era privit si se intoarse, rusinat probabil; Bells chicoti incet si ii puse o mana pe umar.
  
  "-Eu una imi petreceam foarte mult timp pe aici..cu Hayden" murmura ea, astfel incat doar el sa o auda. Isi pleca privirile si un oftat mic ii scapa printre buzele usor intre-deschise. "Si te ajuta..daca vrei sa te odihnesti, sau sa gasesti un loc in care sa te relaxezi, sa-ti faci tema, sa petreci putin timp liber. Trebuie doar sa stii cum sa i-o ceri, iar camera te va rasplati de fiecare data dupa cerinte" sfarsi cercetasa.
  
  Realiza cat de mult timp trecuse de fapt de cand nu mai fusese acolo; parea o eternitate. Adevarul era ca evita acel loc - evita sa vina singura acolo. I se parea ca in momentul in care usa se inchidea in urma ei, intreaga sa fiinta era supusa unui chin aproape nepamantesc. Nu merita asa ceva, asa ca prefera de fiecare data sa evite etajul VII.
  
  In acea seara insa, era diferit; o multime de cunostinte, dar si chipuri necunoscute, se ivira chiar in urma ei cand intra in incapere. Aproape multumi Cerului, pentru ca se gandea cu regret deja cand realiza ca ar fi putut petrece singura toata seara acolo. Probabil nu ar fi stat prea mult si ar fi plecatl; mai bine pe coridoare, unde riscai sa te intalnesti cu Peeves sau Filch decat in tacerea mormantala a Camerei Necesitatii.