douter de moi?

[Isolde du Maurier]

• Ii zambi viperinei, amandoua pornind apoi spre un loc unde sa nu poata incurca prea mult circulatia. Incerca sa isi aminteasca ce dorea sa-i spuna fetei, insa o durere groaznica de cap o lovi, lasand-o in incapacitatea de a putea sa gandeasca ceva. Isi duse mana la tampla, simtind cum o cuprinde ameteala, si inchise ochii. Cum ramase un pic mai in spate, Lexie nu o vazuse, asa ca se forta sa revina la normal, si continua sa mearga alaturi de vrajitoare. Isi simtea capul mai greu ca niciodata, si ar fi dorit sa fie si mai rece, insa probabil ca asta nu avea sa se intample decat daca se dezbraca de tot. Isi dadu gluga jos din cap, si simti cum vantul aspru ii rasfira firele lungi de par negru.
  Scruta satul cu privirea, simtind cum creierul ei se mai linisteste, si incerca sa evite contactul vizual cu Lexie. Dintr-o data, simti cum totul ingheata de tot, si temperatura parca scazuse cu cateva zeci de grade. Parca avea turturi prinsi de par, si pe gura ii ieseau numai aburi. Se uita alarmata la Lexie, si toate amintirile urate pe care le avea ii revenira treptat in minte, facand-o sa se ingrozeasca.
  "Dementori...", sopti ea, cu un ton plin de disperare. Nu putea sa se adune, si sa-si scoata bagheta, si mai ales, nimic fericit nu-i veni in minte in acel moment. Era ca si cum cele mai crude si rele momente ale vietii ei se reintorsesera, si avea impresia ca nu va mai fi niciodata fericita.