douter de moi?

[Isolde du Maurier]

• Mintea ei parea bagata in priza, si incerca din rasputeri sa gaseasca o solutie la intrebarea lui Lexie. Cum aveau ele sa gaseasca atatia elevi, fara sa se creeze prea multa zarva? Incepu sa se plimbe incoace si incolo, aproape facand gaura in pamant. Isi agita nervoasa capul, parul ei lung si negru miscandu-se in dreapta si stanga, iar ochii sai verzi, ca de jad, exprimau ingrijorarea.
  "Trebuie sa-i gasim...trebuie sa cercetam tot satul, chiar daca va fi greu si va dura mult." ii spuse lui Lexie, cu o urma de enervare si suparare in glas.
  
  O lua pe o straduta intunecata, insa se intoarse repede, cu bagheta in mana, si cu fata intunecata de groaza.
  "Pe acolo...nu...e...nimeni", ii spuse ea viperinei, gafaind.
  Arunca o privire ingrozita strazii, si se cutremura, gandindu-se la Dementorul pe care tocmai il infruntase.